Bogații lumii caută să-și cumpere cetățenii în paradisuri exotice libere de Covid-19. Cât costă rezidența în Malta sau Noua Zeelandă

Data publicării:
plajă, paradis exotic
FOTO: Getty Images

Bogații lumii vor să se asigure că, în cazul în care se intră din nou într-o carantină totală, nu vor sta închiși în casă, ci își vor petrece timpul pe plaje izolate și însorite.

Astfel, potrivit Bloomberg, încearcă șă-și „cumpere” cetățenia unui stat care a gestionat foarte bine cazurile de Covid-19 sau chiar au scăpat de ele, așa cum este Noua Zeelandă.

Cei mai norocoși oameni de pe Terra pot apela la programe care le garantează cetățenia sau rezidența în schimbul investițiilor în țara gazdă, prin firme specializate precum Henley & Partners, cea mai mare firmă de consultanță pentru cetățenie și rezidență.

Având în vedere că amenințarea coronavirusului persistă și există riscul ca omenirea să intre din nou în blocaj, compania îi ajută pe cei cu buzunare adânci să cumpere accesul într-un refugiu sigur.

De exemplu, se poate dobândi dreptul de a trăi, a lucra și a studia în Noua Zeelandă cu o investiție de minim 2 milioane de dolari. Cu cât suma este mai mare, cu atât vor crește și privilegiile cetățeanului străin în Noua Zeelandă.

Cu o investiție de aproximativ 1,2 milioane de euro, inclusiv achiziționarea de proprietăți, un cuplu căsătorit poate primi cetățenia în Malta.

„Își dau seama de pericol și vor să pună în practică planul de urgență”, a declarat pentru Bloomberg Dominic Volek, șeful departamentului de vânzări de la Henley & Partners, care mai spune că foarte mulți oameni cu posibilități financiare s-au înscris efectiv în program și au cerut demararea procesului.

Cererile de acest fel au crescut cu 49%.

Bogații nu sunt interesați doar de insulele din Caraibe, unde se pot autoizola pe plaje de nisip. Cer acces în Australia și Noua Zeelandă, țări care au gestionat foarte bine criza Covid-19.

Nadine Goldfoot, partener la firma de avocatură Fragomen, a declarat că pandemia i-a determinat pe oamenii înstăriți să ia măsuri și își îndreaptă atenția spre țări care au fost puțin afectate de coronavirus.

Astfel, interesul pentru programul rezidențial prin investiții din Portugalia a crescut în ultimele luni, atrăgând clienții care speră să facă afaceri imobiliare într-o țară în care numărul de cazuri de coronavirus a fost relativ mic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri