Bloomberg: Rusia ține sub control piața europeană a gazelor

Data publicării:
conducta de gaz din rusisa spre europa
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Europei mai multe gaze începând de luni, dar până acum nu sunt semne că se va vedea o îmbunătăţire a livrărilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe indică o mică creştere a livrărilor începând de luni, deşi la licitaţiile de duminică nu a fost rezervată capacitate suplimentară pentru a ajunge o cantitate mai mare de gaze naturale în Europa.

Aceste evoluţii sunt dezamăgitoare pentru traderi, după ce Kremlinul a dat asigurări că Gazprom îşi menţine angajamentul de a începe să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale Europei din 8 noiembrie, când se va finaliza procesul de umplere a depozitelor interne.

O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 300% anul acesta, în timp ce Europa a început sezonul rece cu cele mai scăzute stocuri din peste un deceniu.

Conform datelor de pe site-ul operatorului de reţea Gascade, comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe pentru a fi livrate luni prin punctul de intrare Mallnow încă sunt sub nivelul de joi şi la doar o cincime din nivelul normal. Deşi actualele fluxuri ar putea diferi, datele sunt primul semn că Rusia îşi menţine controlul asupra pieţelor gazelor din Europa.

„Dacă Rusia face ceea ce a spus Putin că va face, atunci va fi o mare uşurare. Dacă de luni nu va veni o cantitate suplimentară de gaze, vom vedea o creştere semnificativă a preţurilor”, a apreciat Frank van Doorn, director de tranzacţionare la Vattenfall.

Recent, Gazprom a dat asigurări că îndeplineşte deplin solicitările clienţilor săi din Europa, iar „fluctuaţiile înregistrate la cererea de gaze ruseşti depind de necesităţile actuale ale cumpărătorilor”.

Cererea de gaze naturale a crescut pe măsură ce revenirea economiei din pandemie a condus la stocuri mai mici de gaze şi la o competiţie acerbă pentru livrări din partea cumpărătorilor asiatici. De exemplu, China vrea să cumpere cantităţi mai mai de gaze lichefiate, chiar dacă preţurile sunt la un nivel record, înaintea debutului sezonului de iarnă.

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Detaliul din comunicatul Kremlinului care arată că Trump a fost jucat pe degete de Putin în discuția lor...
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani