Preşedintele Joe Biden a declarat, marţi, că va vizita Vietnamul „în curând” cu scopul de a „schimba” relaţiile cu Hanoiul, pe fondul tensiunilor cu China în regiune, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Merg în Vietnam în curând, pentru că Vietnamul doreşte să schimbe relaţia noastră şi să devină un partener”, a declarat Biden în cursul unui discurs în statul New Mexico.
Washingtonul şi Hanoiul au strâns legăturile comerciale în ultima vreme, fiind preocupate de influenţa tot mai mare a Chinei în regiune.
În aprilie, în cadrul unei escale în Vietnam spre summitul G7 din Japonia, secretarul de stat american Antony Blinken a pledat pentru consolidarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.
În centrul preocupărilor se află Marea Chinei de Sud. Percepută ca un butoi de pulbere, mai multe ţări, între care China şi Vietnamul, îşi dispută apele, insulele şi recifele din zonă.
Potrivit analiştilor, Vietnamul ar putea fi încă reticent în ceea ce priveşte consolidarea relaţiilor cu Washingtonul, Beijingul fiind un partener economic important.
Statele Unite nu au pretenţii în Marea Chinei de Sud, dar patrulează în mod constant, provocând nemulţumirea Beijingului.
Editor : C.L.B.