Biden și Zelenski au vorbit la telefon cu Keir Starmer. Ce spune noul premier britanic despre războiul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
colaj Starmer, Biden și Zelenski
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele american, Joe Biden, l-au felicitat pe noul premier britanic, Keir Starmer, după victoria laburiştilor în alegerile legislative din Regatul Unit. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele american, Joe Biden, au discutat telefonic cu noul premier britanic, Keir Starmer, pentru a-l felicita după victoria laburiştilor în alegerile legislative din Regatul Unit. Zelenski i-a mulţumit pentru că a reafirmat „sprijinul său de neclintit” pentru Ucraina, potrivit AFP, transmite Agerpres.

„Ne-am coordonat poziţiile înaintea summitului NATO de la Washington”, săptămâna viitoare, unde se va discuta în mare măsură despre sprijinul pentru Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean.

„Îi sunt recunoscător premierului Starmer pentru că a reafirmat sprijinul de principiu şi de neclintit al Marii Britanii pentru Ucraina”, a mai spus Volodimir Zelenski, în timp ce Marea Britanie este un susţinător foarte puternic al Kievului de la începutul invaziei ruse din 24 februarie 2022.

Livrând arme, fonduri şi antrenând unii soldaţi, Londra va continua să ofere un „sprijin de neclintit” Ucrainei în război, a promis Keir Starmer.

Și preşedintele SUA l-a felicitat vineri, într-o convorbire telefonică, pe Starmer, după victoria laburiştilor în alegerile legislative din Regatul Unit, afirmând că doreşte să consolideze „relaţia specială” dintre cele două ţări.

Starmer l-a asigurat și pe Biden, la telefon, de „susţinerea de nezdruncinat” a Ucrainei.

„Liderii şi-au reafirmat relaţia specială dintre naţiunile noastre şi importanţa conlucrării pentru a susţine libertatea şi democraţia în lume”, a indicat Casa Albă într-un comunicat.

Ei „şi-au reiterat sprijinul continuu pentru Ucraina” faţă de Rusia şi şi-au afirmat „angajamentul comun de a proteja rezultatele Acordului de pace de Vinerea Mare şi de a colabora cu liderii din Irlanda de Nord pentru a crea şi susţine creşterea economică”, potrivit comunicatului.

Partidul Laburist condus de Keir Starmer a câştigat alegerile parlamentare organizate joi, punând capăt la 14 ani de guvernare a conservatorilor.

Preşedintele Biden urmează să-l primească pe premierul britanic săptămâna viitoare la Washington pentru un summit al liderilor NATO.

La rândul său, secretarul de stat american, Antony Blinken, a avut, de asemenea, o convorbire cu noul şef al diplomaţiei britanice David Lammy, succesorul conservatorului David Cameron.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...