Biden, către musulmanii din SUA: Sunteți americani. Trebuie să denunțăm antisemitismul și islamofobia

Data actualizării: Data publicării:
joe biden in biroul oval
În discursul său către națiune, președintele Joe Biden a avut un mesaj și pentru musulmanii din Statele Unite, care riscă să devină din nou ținta unui val de ură din cauza masacrului comis de Hamas în Israel: "aparțineți Statelor Unite, sunteți americani!". FOTO: Profimedia Images

În discursul său către națiune, președintele Joe Biden a avut un mesaj și pentru musulmanii din Statele Unite, care riscă să devină din nou ținta unui val de ură din cauza masacrului comis de Hamas în Israel: "aparțineți Statelor Unite, sunteți americani!". Antisemitismul și islamofobia trebuie deopotrivă respinse, a spus liderul de la Casa Albă.

Biden a deplâns uciderea unui băiețel de etnie palestiniană de numai 6 ani, o crimă despre care autoritățile cred că a fost motivată de ură. El și Prima Doamnă Jill Biden au vorbit apoi cu tatăl și cu unchiul copilului prin apel video. Le-au transmis condoleanțe și s-au rugat ca mama băiatului, care a fost înjunghiată, să se facă bine.

Cuplul prezindențial le-a promis că va continua să vorbească împotriva urii și violenței față de arabi și musulmani, se arată într-o postare de pe contul oficial al lui Joe Biden.

Biden: "Știu că mulți dintre voi, cei din comunitatea musulmană, din comunitatea arabă, palestiniană și alții, sunteți indignați și vă spuneți <iar începe valul de islamofobie și neîncredere de după 11 Septembrie>. Săptămâna trecută, aici, în Statele Unite, o mamă a fost înjunghiată cu brutalitate, un băiețel care tocmai împlinise șase ani a fost omorât în casa lor de lângă Chicago. Numele lui era Wadea. Wadea, un american dintr-o familie americano-palestiniană.

Nu poți sta deoparte, nu poți să taci. Trebuie, fără greș, să denunțăm antisemitismul. Trebuie, de asemenea, să denunțăm și islamofobia. Toți cei care suferiți vreau să știți că vă văd, aparțineți Statelor Unite și vreau să vă spun un lucru: sunteți cu toții americani. Sunteți americani."


 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri