SUA iau în considerare să trimită în Ucraina tancuri, pentru a ajuta forțele ucrainene să lupte împotriva forțelor ruse de ocupație, potrivit unui oficial din domeniul apărării, citat de presa americană. Generalul de brigadă în retragere Steven Anderson a explicat la CNN că tancurile M1 Abrams, pe care SUA ar vrea să le trimită în Ucraina, ar putea fi prea mari pentru infrastructura acestei țări.
„Tancurile ucrainene sunt mici și mobile. Nu la fel aș descrie tancul M1. E o bestie de 60 de tone. Poate fi folosit în zone deschise, dar problema cu tancul M1 este că probabil e prea mare pentru a trece unele dintre râurile și podurile din acea zonă din Ucraina”, a spus Anderson.
Pe de altă parte, M1 Abrams au capacitate mare de atac, un blindaj greu și o mobilitate mare. Cu o greutate de aproape 62 de tone, M1 este printre cele mai grele tancuri de luptă.
Mai multe țări europene au trimis până acum tancuri Ucrainei, dar cele mai multe dintre acestea erau de concepție sovietică, asemănătoare cu cele aflate în dotarea armatei ucrainene.
Oficialii de la Kiev lansează cu regularitate apeluri la comunitatea internaţională să trimită Kievului armament și echipamente militare, pentru a învinge forțele Moscovei.
„Am demonstrat că suntem capabili să învingem armata rusă. Facem asta cu armele care ni s-au dat. Așa că repet: cu cât primim mai multe arme, cu atât mai repede vom câștiga și cu atât mai repede se va termina acest război”, a spus săptămâna trecută ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba.
Editor : M.B.