Harta Europei de Vest a nu s-a schimbat prea mult de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace – cu excepția unei scurte și eșuate încercări de a obține independența de către Catalonia în 2017 și a referendumului pentru independența Scoției în 2014 – secesionismul nu a reușit să obțină prea mulți susținători în statele europene occidentale. Acest lucru ar putea să se schimbe în viitorul apropiat – mai devreme sau mai târziu, Belgia ar putea înceta să existe, scrie Politico.
Belgia este țara europeană care găzduiește sediile Uniunii Europene și ale NATO, dar micul stat european se confruntă de ani de zile cu probleme politice mari și o guvernare tot mai disfuncțională.
Belgia deține recordul pentru cea mai lungă durată a unor negocieri de formarea a guvernului din istorie – peste 500 de zile s-au străduit politicienii de la Bruxelles, în 2011, să găsească o formulă de guvernare pentru țară.
Atunci au apărut și discuții cu privire la o eventuală rupere a țării – Flandra independentă, iar Valonia fie independentă, fie devenită o regiune a Franței. După 541 de zile, însă, politicienii au găsit consensul și au format un guvern, iar Belgia a mai rezistat.
Acum, clivajele profunde între Flandra, vorbitoare de limbă neerlandeză, regiunea nordică, și Valonia, vorbitoare de limbă franceză, regiunea sudică au ajuns din nou la apogeu și amenință să afecteze existența efectivă a statului belgian.
Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele într-o Belgie unită
Noi alegeri sunt programate în Belgia pentru iunie 2024. Conform sondajelor Politico, partidul de extremă dreapta Vlaams Belang, care dorește secesiunea Flandrei și transformarea ei într-un stat independent, este cea mai mare forță politică a țării.
Tom van Grieken, devenit președintele partidului pe când avea doar 28 de ani și care este principalul responsabil pentru succesul său din ultima perioadă, este determinat să urmeze calea independenței Flandrei dacă va fi victorios în alegeri.
„Suntem de părere că Belgia este o căsătorie forțată. Dacă unul dintre noi își dorește divorțul, atunci putem discuta ca adulți, trebuie să ajungem la o separare liniștită. Dacă nu vor să vină să discute cu noi, atunci o vom face unilateral”, a declarat el.
Totuși, ruperea în două a Belgiei ar putea să fie o surpriză chiar și pentru cei 12,6 milioane de locuitori ai săi. Disputele dure între cele două părți s-au mai domolit în ultimii ani.
Cetățenii flamanzi, odinioară partea mai slabă a uniunii belgiene, în ciuda superiorității numerice, au acum multe dintre drepturile pe care le-au cerut de-a lungul anilor, inclusiv în ce privește vorbirea limbii neerlandeze și a participării la viața politică a regatului.
Ascensiunea extremei-drepte
Toată Europa se confruntă de ani de zile cu ascensiunea extremei-drepte. Idei despre care țările de pe continent credeau că nu mai sunt relevante după Al Doilea Război Mondial au fost aduse din nou în discuție de exponenții noului tip de fascism modern.
În acest context, în care Europa se confruntă cu imigrație crescută, creștere încetinită și inflație crescută, partide populiste și anti-sistem, uneori cu discurs și politici extreme, de tip rasist, au reușit să câștige tot mai mult sprijin.
Belgia este și ea una dintre țările care se confruntă cu un flux masiv de refugiați în căutare de zil politic, similar cu cel din timpul crizei din 2015.
În Flandra, migrația este văzută ca problema principală pentru votanți, conform unui studiu recent.
„Vlaams Belang are monopol pe tema migrației, una foarte importantă pentru votanții flamanzi. Este și unul dintre motivele principale pentru succesul lor”, este de părere Nicolas Bouteca, profesor asociat la Universitatea din Ghent, citat de Politico.
Bart De Wever, președintele partidului naționalist Noua Alianță Flamandă (N-VA), spune că „aceeași tendință există în toată Europa în acest moment.
„Vedem un val de neliniște uriașă printre cetățenii care se simt abandonați economic de elite. Oricât de nedrept ai vedea asta, extrema dreaptă profită”, mai adaugă el.
În ciuda apelurilor dese la independență din partea liderilor Vlaams Belang, imigrația rămâne cea mai apăsătoare problemă pentru ei, urmată de taxe și de starea economiei. Reforma statului belgian sau independența Flandrei sunt mult mai puțin relevante, conform aceluiași studiu.
Van Grieken spune, însă, că e imposibil să nu observi sprijinul partidului său pentru independența Flandrei și să-l votezi.
„Oamenii știu. Independența este primul punct din programul nostru. Știu că cineva care nu susține independența, nu va vota pentru partidul meu sau pentru N-VA”, a mai spus el.
Drumul spre divorț
Strategia lui Van Grieken este ca partidul său să devină cel mai mare partid din Flandra la alegerile din luna iunie a anului viitor, fapt ce îi va da prerogativa de a-și alege un partener de guverne pentru guvernul Flandrei.
În mod ideal, acest partener ar fi celălalt partid pro-independență, N-VA. După ce ajunge la putere, el vrea să adopte o declarație de suveranitate a regiunii pentru a forța o negociere în vedere negocierii disoluției statului belgian.
Totuși, există multe obstacole, chiar și dacă Van Grieken câștigă alegerile. În interiorul N-VA există neînțelegeri profunde cu privire la formarea unui guvern de coaliției cu Vlaams Belang.
O astfel de coaliție ar însemna încălcarea unei promisiuni de decenii a politicienilor de sistem de la Bruxelles de a nu guverna împreună cu extrema dreaptă.
Chiar și dacă partidul decide să se alieze cu extremiștii, jumătatea vorbitoare de franceză din politica belgiană va refuza, foarte probabil, să vină la masa negocierilor.
Totuși, instabilitatea provocată de demararea planurilor de secesiune ale extremiștilor din Flandra nu ar fi un semn prea bun pentru Belgia.
Premierul actual, Alexander de Croo, conduce o coaliție extrem de dificilă, formată din șapte partide, venite la putere după alegerile din 2019. După votul de atunci a urmat o nouă perioadă de formare a guvernului de 500 de zile, iar De Croo se străduiește, de atunci, să mențină unită coaliția.
În condițiile în care este așteptat un nou declin electoral al partidelor moderate în alegerile de anul viitor, formarea unei coaliții pentru guvernarea Belgiei încă unit va fi și mai dificilă.
„Belgia nu este pe cale să implodeze pentru că există un partid național al flamanzilor. Acest partid există tocmai pentru că Belgia nu funcționează”, spune liderul naționalist Van Grieken.
Cum a apărut pe hartă Regatul Belgiei
Teritoriul de astăzi al Belgiei s-a aflat de-a lungul secolelor sub dominația succesivă a mai multor mari imperii europene – inițial acest teritoriu sudic al regiunii țărilor de jos a făcut parte din Sfântul Imperiu Roman (HRE), un cvasi-stat din centrul Europei care reunea o mare parte dintre statele germane dezbinate, o parte din statele italiene din nordul peninsulei, Cehia și părți ale Poloniei moderne.
Ca teritoriu în mare parte autonom al HRE, teritoriile care formează astăzi Belgia erau guvernate de regele Habsburg al Spaniei, într-o uniune personală. Ulterior, ele au trecut de sub suveranitatea spaniolă sub cea austriacă, după mai multe invazii franceze și după Războiul de Succesiune la Tronul Spaniei (1701-1715).
În timpul războaielor care au urmat Revoluției Franceze (1789), teritoriul a fost ocupat de Franța Revoluționară sau de Imperiul Francez al lui Napoleon.
După finalul războaielor napoleoniene și după crearea noului sisteme european de stat, Belgia a devenit vreme de 15 ani parte a teritoriului noului format Regat al Țărilor de Jos.
În 1830, revolta populației, din aceste regiuni, majoritar catolică în opoziție cu olandezii protestanți, a dus la apariția Regatului Belgiei, țară care a fost, apoi, garantată de Regatul Unit și de celelalte puteri europene ca stat neutru.
Inițial un stat centralizat fără prea multe tensiun, Belgia a început să se fractureze pe linii etnice mai ales în a doua jumătate a secolului XX, când s-a făcut și o reformă serioasă a statului, trecând la un model federal, tocmai pentru a ameliora tensiunile.
Editor : Adrian Dumitru
