Video Exclusiv Ce îi așteaptă pe cetățenii din Belarus și de ce întoarcerea Turciei în Marea Neagră este salutară pentru România
La protestele din Belarus participă tot mai mulţi oameni, dar femeile au devenit imaginea opoziţiei din ţară. Poporul vrea să scape de Aleksandr Lukașenko. Autocratul pozează în cel fără de care statul şi-ar pierde independenţa. Lucrurile stau însă diferit decât spune actualul preşedinte. Vladimir Putin, liderul Rusiei, este gata să ajute regimul de la Minsk, doar că el nu face nimic fără un scop în sine. Ce ar putea urma? Alina Inayeh este directorul German Marshall Fund România și a analizat într-un interviu pentru Digi24 contextul în care au loc toate aceste frământări din regiune.
Autocraţia din Belarus se clatină, dar nu cade. De ce?
În Belarus, numărul celor care ies în stradă să protesteze împotriva lui Aleksander Lukașenko creşte parcă pe măsură ce trupele de securitate fac tot mai multe arestări la întâmplare. Sunt deja mii de oameni închişi, dar brutalitatea pe care regimul o foloseşte împotriva propriilor cetăţeni nu îi sperie, ci dimpotrivă, îi face să lupte cu mai multă forţă.
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Autocrația din Belarus se clatină de mai bine de o lună, dar încă nu cade. Cine o ține atât de strâns?
Alina Inayeh, director German Marshall Fund: În primul rând o ține foarte strâns Lukașenko, cu toate structurile lui de securitate care continuă să îi rămână fidele. În al doilea rând, o ține foarte-foarte strâns Putin, prin diversele ajutoare pe care i le acordă lui Lukașenko și cred că o să mai vorbim despre asta și în al treilea rând, oarecum prin inactivitate și prin lipsă, o ține destul de strâns și Uniunea Europeană, pentru că nici nu are pârghii de intervenit în situația respectivă, dar nici nu pare foarte preocupată de a da semnale ferme, coerente, decisive.
UE poate să facă mai mult pentru Belarus
Cristina Cileacu: Vizita ambasadorilor din mai multe state europene, inclusiv a ambasadorului român, acasă la premiata cu Nobel, nu este suficient?
Alina Inayeh: Sigur că nu este suficient, este un gest foarte frumos, este un gest foarte inteligent. Nu știu cine l-a decis și oricum nu are prea mare importanță, este un simbol, este un mesaj foarte puternic, dar sigur că nu este suficient. Și hai să ne amintim un pic cum funcționează autocrațiile, pentru că știm foarte bine. Lukașenko și orice dictator care se respectă nu se lovește de un simbol din acesta. Deci este un gest mai mult pentru populație, un gest binevenit, cum am spus, și cu mare putere simbolică. Dar nu cred că Lukașenko stă să se gândească de două ori dacă este să acționeze.
Nici dictatorii nu sunt egali
Cristina Cileacu: Lukașenko s-a întâlnit de curând cu Vladimir Putin la Soci și a fost o discuție destul de lungă, dar în public au ieșit două mesaje: în primul rând, Vladimir Putin insistă că Aleksander Lukașenko este președintele legitim al Belarusului. Al doilea mesaj este că îl va ajuta cu bani. Ce să înțelegem de aici?
Alina Inayeh: Și a mai fost un al treilea mesaj, cum că Rusia își va retrage trupele de poliție și așa mai departe, care erau masate la granița cu Belarus. Ca să înțelegem ceva de aici trebuie să ne ducem un pas în spate și să lărgim un pic contextul dincolo sau înainte de proteste și înainte de alegerile din Belarus și să ne amintim că relația dintre Belarus și Rusia și Lukașenko și Putin, respectiv, nu este o relație frățească, deși așa este ea descrisă acum. Este o relație foarte tensionată în care Putin continuă să vrea să își dorească să controleze cât mai puternic Belarus, la un moment dat se specula chiar anexarea Belarusului de către Rusia, nu știu dacă este cazul. În orice caz, un control puternic pe care Putin și-l dorește și control căruia Lukașenko i-a rezistat foarte inteligent, aș spune, chiar. Deci, în acest context trebuie privită toată acțiunea lui Putin și toată „curtea” pe care Putin i-o face lui Lukașenko și tot în acest context trebuie privit faptul că Lukașenko fiind cu spatele la zid, neavând ce face, trebuie să accepte avansurile lui Putin, ca să zic așa. Lukașenko nu cred că s-a dus la Putin, în Rusia, cu mare bucurie și cu mare satisfacție, el știa că el are ceva ce Putin vrea și va trebui la un moment dat să ajungă să negocieze și acest lucru, respectiv independența Belarusului, dar, ca pentru orice autocrat care se respectă, revin, propria lui viață politică este mai importantă decât orice altceva care poate fi în joc. În acest context aș descifra ce s-a întâmplat în Rusia. Este clar că Lukașenko este acum, în acest moment, pe o poziție de inferioritate, acceptă orice ajutor pe care Putin i-l poate da, începând de la bani, deşi nu cred că aceştia sunt cei mai importanţi, până la, dacă se pune problema, ajutor militar. Îţi reamintesc că la un moment dat Putin a spus că poate acorda şi astfel de ajutor lui Lukașenko dacă este nevoie. Deci s-a dus cu căciula în mână şi s-a întors cu ceva, ca să nu se zică mai departe că a fost absolut degeaba.
Nu e doar un dans între Putin și Lukașenko
Cristina Cileacu: Că s-a întors cu căciula goală. Şi practic, la ce să ne aşteptăm? Va fi un soi de preluare mai discretă, preluare în sensul de control, nu de anexare sau ceva de genul acesta, al Belarusului de către Rusia?
Alina Inayeh: Dacă acest joc s-ar juca, şi deocamdată se joacă, într-un context în care sunt doar cei doi jucători, Belarus şi Rusia, da, exact aceasta ar fi finalitatea. Fie cu Lukașenko la putere, fie cu altcineva la putere, dar pe care Putin îl poate controla. Putin ar avea în Belarus în continuare o ţară foarte apropiată şi foarte bine controlată. Acesta este jocul. De ce zic că dacă el s-ar juca aşa cum se joacă, doar între aceşti doi jucători? Pentru că există totuşi pe această scenă şi alte puteri internaţionale, UE, SUA şi aşa mai departe, care deocamdată stau în expectativă, dar deja s-a anunţat de exemplu prin Borell (n.r. şeful diplomaţiei europene) că la sfârşitul acestei luni se vor discuta sancţiuni. Deci, ceva mişcări există şi acolo şi rămâne de văzut cum acţiunea lor va influenţa această dinamică dintre Putin şi Lukașenko.
Femeile, lideri mai buni în situații de criză?
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la Belarus şi la ce se întâmplă săptămânal şi zilnic pe străzile oraşelor din ţară, vedem că femeile sunt imaginea acestor proteste, la fel cum femeile sunt şi imaginea liderilor care conduc aceste proteste. De ce femei? M-aş întoarce din nou puţin în timp, au mai fost nişte exemple în regiune, am avut-o pe Iulia Timoșenko, în Ucraina, am avut-o pe Maia Sandu, recent, în Republica Moldova. Deci, de ce sunt femeile împotriva autocraţilor?
Alina Inayeh: Bine, aş scoate-o un pic pe Iulia Timoșenko din această poveste, pentru că intrăm pe alte dimensiuni. Cred că nu numai femeile sunt împotriva autocraţilor, să fim foarte clare. Şi bărbaţii sunt împotriva autocraţilor. Întrebarea pe care eu aş pune-o este de ce femeile sunt mai buni lideri în situaţii de criză decât de ce sunt ele împotriva autocraţilor.
Pentru că inspiră mai multă încredere, pentru că ele sunt mai şarmante, sunt mai calme, sunt mai calde, se apleacă, dacă vrei să spun aşa, cu mai multă înţelegere şi cu mai multă căldură şi atunci par nişte persoane de urmat, al căror exemplu poate fi urmat.
Dar există şi cealaltă faţă a monedei şi există o continuare a întrebării: de ce foarte puţine femei sunt totuşi lideri nu în situaţii de criză, ci în situaţii hai să zicem normale? Pentru că nici Iulia Timoșenko nu a fost un lider grozav odată ce au trecut protestele, odată ce a trecut revoluţia. Nici Maia Sandu nu a reuşit, cel puţin deocamdată, să devină un lider. Rămâne de văzut dacă Svetlana Tihaovskaia va putea să devină ea liderul de cursă lungă. Eu mai degrabă văd aceste femei, cu tot respectul şi admiraţia pentru ele, ca nişte lideri de cursă foarte scurtă, de moment, de mobilizare la proteste. Dar după aceea ele predau ştafeta mai departe şi de obicei le iau bărbaţii.
Belaruşii vor schimbarea doar pentru ei
Cristina Cileacu: Apropo de bărbaţi, soţii celor trei doamne care sunt acum imaginea protestelor din Belarus sunt toţi sau au avut toţi legătură cu Vladimir Putin. Ce să înţelegem de aici? Că dacă ar fi fost o schimbare a lui Lukașenko, o tranziţie mai uşoară, nu atât de violentă cum vedem acum, ar fi fost o legătură directă doar cu Rusia mai mult şi mai puţin cu UE şi restul lumii?
Alina Inayeh: Nu, în primul rând, ceea ce se întâmplă în Belarus nu trebuie privit în cheia UE versus Rusia. Nu sunt nişte proteste geopolitice, nu este o alegere geopolitică, nu despre asta este vorba şi nu aşa trebuie descifrate aceste proteste. Protestele din Belarus şi ceea ce îşi doreau şi cei trei candidaţi bărbaţi, şi cele trei activiste politice, soţiile lor, este plecarea de la guvernare a lui Lukașenko şi a sistemului său, trecerea de la autocraţie la democraţie, la o viaţă normală şi politică şi economică. Niciodată, în niciun discurs politic nu s-a pus problema UE versus Rusia, în Belarus vreau să spun, deci nu aceasta este descifrarea. Belarus va rămâne, indiferent de ce formă de guvernare - democrată, autocrată, mixtă şi aşa mai departe - va rămâne apropiată de Rusia. Nu se poate altfel.
Cât de apropiată, asta este întrebarea pe care şi-o pune Putin şi ar trebui să ne-o punem şi noi. În aceeaşi măsură în care rămâne apropiată şi de Uniunea Europeană şi Lukașenko a făcut acest joc foarte bine, apropierea şi de unul, şi de altul şi distanţarea şi de unul, şi de altul. Deci, nu este o alegere geopolitică acolo.
Dominoul autocraţilor și măiestria rea a lui Putin
Cristina Cileacu: Lukașenko a spus la un moment dat că dacă el o să cadă, următorul autocrat care va rămâne fără putere va fi chiar Vladimir Putin. Cât de real poate fi acest scenariu, pentru că aş putea să spun că nu toţi autocraţii sunt egali, adică, cele două autocraţii, dacă este să comparăm Rusia şi Belarus, sunt foarte diferite.
Alina Inayeh: Da, sunt foarte diferite şi ţările sunt foarte diferite şi puterea pe care încă o deţine Putin în Rusia nu este de ignorat. Să ne uităm puţin ce s-a întâmplat la alegerile regionale de săptămâna trecută, în care au fost şi sunt victorii, câştiguri simbolice ale opoziţiei, inclusiv ale opoziţiei conduse de Navalnîi, dar sunt simbolice. În continuare partidul Rusia Unită (n.r. susţinătorii lui Putin), continuă să domine fără niciun fel de îndoială. De câte ori cade câte un dictator din regiune se pune problema dacă următorul nu este Putin şi de fiecare dată următorul NU este Putin. Poziţia lui Putin în Rusia continuă să fie foarte puternică şi ea, asta şi pentru că poziţia geopolitică a Rusiei - şi aici şi-a dovedit Putin măiestria, măiestria rea - deci puterea geopolitică continuă să fie formidabilă şi de luat în calcul şi în Orientul Mijlociu, şi în regiune, şi în alte părţi ale globului, astfel încât o intervenţie a Uniunii Europene sau a SUA în favoarea opoziţiei din Rusia este de neconceput. Or, doar din interior, este greu că se va schimba ceva foarte curând.
O relaţie greu de gestionat
Cristina Cileacu: Dacă revenim puţin în Uniunea Europeană, vedem două poziţii mari. Pe de o parte, îl avem pe Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, care îşi doreşte o deschidere spre Rusia şi un dialog cu Rusia. De cealaltă parte, o avem pe Angela Merkel şi nu numai pe Angela Merkel, sunt şi alţi lideri ai altor ţări UE, care sunt împotriva acestui fapt. Având în vedere ce spuneai mai devreme, că Vladimir Putin pare cumva de neclintit pe termen lung, care ar trebui să fie raportul UE cu Rusia?
Alina Inayeh: Dincolo de polaritatea, cum ai prezentat-o tu, Macron-Merkel, există mult mai multe nuanţe ale poziţiei UE faţă de Rusia. Să nu uităm că şi Merkel, deşi este foarte vehementă în a-l pune la punct pe Vladimir Putin în anumite momente, când el chiar trebuie pus la punct, Germania continuă totuşi discuţiile despre Nord Stream 2. Şi acolo există voci pro şi voci contra, deci lucrurile sunt mult mai nuanţate şi sunt foarte multe nuanţe de gri în această relaţie, nu sunt doar Macron şi Merkel la celălalt capăt.
Relaţia cu Rusia este şi trebuie să fie o relaţie tranzacţională. Pe anumite puncte, pe anumite domenii de interes, chiar domenii economice, există convergenţă, trebuie să rămână convergenţă, mergem spre convergenţă.
În alte puncte, în general geopolitice, în ceea ce priveşte Ucraina, de exemplu, sau chiar situaţia din Orientul Apropiat, nu mai există convergenţă şi aceste puncte trebuie tratate ca atare. Din nou, măiestria lui Putin este că el înnoadă toate aceste tranzacţii şi le face dependente unele faţă de altele şi de aceea este foarte greu de descâlcit. Dar Uniunea Europeană trebuie să găsească modalitatea prin care să pună fiecare lucru în coşul lui şi să negocieze ca atare.
Turcia îşi marchează teritoriul
Estul Mediteranei a devenit, din cauza mişcărilor pe care le face Turcia, o zonă mai tensionată decât era de obicei. Din fericire, ameninţările care au fost aruncate în spaţiul public de către cei implicaţi în dispută nu au fost puse în practică, iar situaţia poate fi încă rezolvată prin negocieri diplomatice. Dar Turcia insistă încă să fie agresivă.
Cristina Cileacu: În ce coş ar putea fi pusă Turcia în această relaţie, pentru că am văzut întâmplările din Marea Mediterană, s-au mai potolit între timp, dar pare că se redeschide ceva înspre Marea Neagră, deci ne-ar interesa şi pe noi, Turcia fiind o ţară importantă pentru noi, la Marea Neagră.
Alina Inayeh: Din nou şi cu Turcia, din păcate, pentru că este membru NATO, dar şi cu Turcia relaţiile au devenit tranzacţionale, şi aici situaţia este mult mai gravă, din punctul meu de vedere, decât relaţia cu Rusia, pentru că sunt domenii, puncte, sunt dosare, cum se spune, în care avem nevoie de Turcia, în care convergem cu Turcia, e adevărat că sunt din ce în ce mai puţine şi sunt puncte în care avem divergenţe mari cu Turcia, dar ea este în continuare membră NATO. Deci, aici trebuie lucrat cu foarte multe mănuşi şi din păcate, nu văd o discuţie nuanţată nici măcar asupra Turciei, nici cu Turcia. Nu numai în România, unde nu se discută acest subiect, ci şi în Uniunea Europeană, unde încă suntem observatori şi lăsăm ca lucrurile să fie rezolvate în Mediterana de Est între Macron şi Erdogan. Deci, nu vor fi rezolvate prea curând.
În ceea ce priveşte întoarcerea Turciei în Marea Neagră, căci este o întoarcere, eu zic că este o întoarcere salutară, pentru că descoperind acum aceste zăcăminte de hidrocarburi în Marea Neagră, Turcia va fi din nou interesată în securitatea Mării Negre, în dezvoltarea economică a regiunii Mării Negre, deci toate aceste lucruri pozitive şi direcţii pozitive, în care Turcia ne-a fost de folos până când s-a decis că nu mai are treabă cu Marea Neagră, ci doar cu sudul său.
Eu cred că pentru noi, pentru România, întoarcerea în Marea Neagră a Turciei este salutară. Şi ar trebui să facem ceva cu asta. Apropo, suntem foarte inerţi, suntem foarte tăcuţi, ne limităm la a observa ce se întâmplă, dar eu cred că putem fi un pic proactivi şi să facem ceva cu Turcia pe Marea Neagră.
România poate profita de vecinătatea cu turcii
Cristina Cileacu: Şi ce am putea să facem mai concret cu Turcia?
Alina Inayeh: Îţi reamintesc şi reamintesc tuturor că în Turcia există sediul Cooperării Economice la Marea Neagră, organizaţie înfiinţată acum 30 de ani, dacă nu mă înşel. Prin această asociaţie, prin această organizaţie poate s-ar putea încerca din nou câteva proiecte sau în alt format, pentru că aici intră şi Rusia şi ne complicăm foarte tare. Dar în orice format împreună cu Turcia s-ar putea reîncerca câteva proiecte de dezvoltare economică la Marea Neagră, a regiunii Mării Negre. Suntem destul de în urmă faţă de alte mări şi alte regiuni. Deci, pe plan economic eu văd aici o posibilitate de cooperare. Pe plan politic, este un pic mai complicat, din cauza poziţiei Turciei în alte dosare, dar pe plan economic nu văd de ce n-am încerca ceva.
Cristina Cileacu: Ce ar trebui să facă România în această regiune de glob, pentru că am mai vorbit împreună la „Paşaport diplomatic” şi mereu revin cu această întrebare: suntem o ţară destul de mare, dar ne comportăm ca şi cum suntem o ţară foarte mică. Ce ne lipseşte?
Alina Inayeh: Cred că ne lipseşte iniţiativa şi ne lipseşte un pic curajul. Din nou, revin la lucrul care pe mine mă deranjează foarte tare şi de care mă lovesc absolut în fiecare zi. Sunt foarte puţine discuţii pe problematica relaţiilor internaţionale şi regionale în România, discuţii din care să genereze idei care să se transforme în iniţiative. Dacă am avea aceste discuţii, cu siguranţă, ce putem face cu Moldova, ce putem face cu Parteneriatul Estic sau poate ne întoarcem la sinergie, Sinergia Mării Negre. Din acest discuţii s-ar putea naşte idei, care însă apoi ar trebui să fie preluate de către diplomaţie, de către guvern şi transformate în, nu vreau să zic ofensive, în acţiuni, în acţiuni diplomatice. Or, noi şi aici suntem foarte ruşinoşi şi foarte tăcuţi. Suntem în continuare măcinaţi de problemele noastre interne, de alegeri, de după alegeri, de dinainte de alegeri, de orice alte lucruri care se întâmplă pe plan intern şi într-un fel sau altul ne autocenzurăm, ni se pare că suntem mult prea păguboşi intern, deşi nu cred că mai suntem, ca să avem un profil mai băţos în afară.
Parteneriatul cu SUA, de neclintit
Cristina Cileacu: Urmează şi alegerile din SUA. Este clar mesajul nostru, SUA rămân partenerul României. Nu o să cer un pronostic, pentru că este foarte complicat să dăm un pronostic înainte de aceste alegeri care par foarte strânse. Dar, dacă rămâne în continuare Donald Trump la putere, se va schimba ceva în relaţia noastră cu SUA sau vom merge pe acelaşi drum?
Alina Inayeh: Nu. Indiferent cine din cei doi vine la putere sau rămâne la putere, relaţiile cu România nu se vor schimba, relaţiile bilaterale nu se vor schimba. Rămâne de văzut cum se vor schimba relaţiile în formate mai largi, în care intră mai multe ţări. Relaţiile cu UE, din care România face parte, relaţiile cu NATO, din care România face parte, şi aşa mai departe, ca să nu spun că lucrurile devin şi mai complicate. Dar pe plan bilateral nu se va schimba nimic.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
