Beijingul se teme că Rusia va deveni o „putere neînsemnată” după războiul din Ucraina din cauza „nebunului” de Putin (Financial Times)

Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Eșecul Beijingului de a obține informații corecte despre planul lui Putin de a invada Ucraina i-a lăsat pe chinezi nepregătiți pentru ceea ce a urmat. Foto: Profimedia Images

Beijingul plănuiește să își reorienteze politica externă și să se distanțeze de Moscova temându-se că invazia dezastruoasă a Ucrainei și eventuala cădere a regimului lui Putin vor provoca declinul economic și politic al Rusiei, potrivit unui raport Financial Times care citează oficiali chinezi și experți regionali.

Cu toate că Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping au promis că vor consolida legăturile bilaterale în timpul unei videoconferințe în finalul anului trecut, sursele citate de FT au spus că elita Partidul Comunist Chinez și-a pierdut încrederea în Putin.

„Decizia de a invada a fost luată de un grup foarte mic de oameni. China nu ar trebui pur și simplu să o ia pe urmele Rusiei”, a spus pentru FT un oficial chinez care a preferat să rămâna anonim. „Putin este nebun”.

China, potrivit surselor și contrar versiunii oficiale, nu era conștientă de planul Kremlinului de a lansa o invazie militară la scară largă a Ucrainei anul trecut și se aștepta la o operațiune militară limitată, în cel mai rău caz, scrie The Moscow Times.

În timpul unei întâlniri care a avut loc pe 4 februarie, Putin l-ar fi informat pe Xi că Rusia „nu ar exclude să ia nicio măsură posibilă dacă separatiștii din estul Ucrainei atacă teritoriul rusesc și provoacă dezastre umanitare”.

conferință xi jinping vladimir putin
Xi Jinping și Vladimir Putin au susținut o videoconferință în luna decembrie. Foto: Profimedia Images

Beijingul nu se aștepta ca Putin să invadeze Ucraina

Eșecul Beijingului de a obține informații corecte despre planul lui Putin i-a lăsat pe chinezi nepregătiți pentru invazie și a dus la retrogradarea vice-ministrului afacerilor externe din China de la acea vreme și specialistul în Rusia, Le Yucheng, potrivit FT.

Oficialii chinezi au mai spus că obiectivele Kremlinului în Ucraina sunt sortite eșecului și că Rusia se va transforma într-o „putere neînsemantă” după acest conflict.

Beijingul, însă, are mult de câștigat din relația sa cu Moscova pe termen scurt, apropierea de Putin fiind folosită de chinezi drept monedă de schimb în relația cu Europa, potrivit surselor.

China mai speră de asemenea să profite de pe urma eforturilor de reconstrucție a Ucrainei după ce războiul se va încheia, conform oficialilor chinezi.

În privința relațiilor cu statele europene, China a făcut deja progrese semnificative. Olaf Scholz, cancelarul german, și Charles Michel, președintele Consiliului European, au vizitat Beijingul în noiembrie, președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul italian Giorgia Meloni urmând să facă același lucru în prima parte a anului.

Speranța că Beijingul va putea să convingă Moscova să nu apeleze la armele nucleare influențează puternic felul în care guvernele europene tratează relația cu China.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care nu vor duce grija banilor în 2025. Noroc financiar, salarii mari și moșteniri neașteptate pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Cea mai ieftină stațiune montană: turiștii plătesc 10 lei urcarea cu telegondola și schiază pe șosea
Newsweek
Cum pot obține zeci de mii de pensionari o pensie cu 50% mai mare? Ce condiții trebuie îndeplinite?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, primul Crăciun în calitate de soț și soție. Care este marea dorință...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic