Bărbatul condamnat la 241 de ani de închisoare. Faptele care l-au trimis după gratii

În 1995, un adolescent din SUA în vârstă de 16 ani era găsit vinovat la 17 capete de acuzare și condamnat la închisoare pe viață. Acum, el are 39 de ani și, dacă instanța nu va schimba sentința pe parcurs, el își va trăi restul vieții în spatele gratiilor, scrie BBC News.

Bobby Bostic a crescut în Saint Louis, Missouri, într-o familie săracă. Abandonat de tată de la o vârstă fragedă, el a crescut alături de trei frați, dintre care doi vitregi: „Nu aveam prea multe modele în viață și eram lăsat să umblu singur pe străzi”. La vârsta de 10 ani, Bobby fuma și bea alcool, iar la 12 ani a început să consume cannabis. Tot atunci, a început să fure mașini.

În 1995, Bobby avea 16 ani și se afla acasă la un prieten, la o petrecere: „O prietenă a ieșit afară, a început să vorbească cu un tip din cartier. El a lovit-o și ea i-a spus că se duce să ne cheme”. Bostic și prietenii lui au mers afară pentru a se confrunta cu bărbatul violent. „Eu aveam deja pistolul la mine”, spune Bobby.

Însă conflictul s-a încheiat fără ca nimeni să fie rănit, așa că Bostic și amicul său, Donald Hutson, au plecat să fumeze iarbă: „În timp ce făceam asta, am văzut victimele. Știam că nu sunt din cartier. Aveau multe lucruri într-o camionetă”.

Victimele împărțeau cadouri de Crăciun unei familii nevoiașe, moment în care Bobby și Donald le-au atacat: „Ne-am uitat unul la celălalt și am știut instantaneu. Am scos pistoalele, i-am pus femeii pistolul la cap. Când a încercat să fugă, ne-am luat după ea”.

Iubitul femeii a încercat să îi împiedice pe cei doi să o rănească, așa că Bobby și Donald l-au bătut, i-au cerut bani și au tras un foc de avertisment în pământ. Când bărbatul nu a vrut să le dea bani, Bobby Bostic l-a împușcat.

„Nu am nicio scuză. Nu știu ce aveam în cap. Nu intenționam să îl omor, dar nu am nicio scuză pentru ce am făcut. Regret mult”, spune acum Bostic. Însă glonțul doar l-a zgâriat pe bărbatul agresat, care a scos portofelul și le-a dat 500 de dolari.

Cei doi agresori au mai tras un foc de avertisment, apoi i-au furat femeii o geacă de piele și au fugit. Ulterior, tot în aceeași seară, au răpit o femeie, au jefuit-o și au lăsat-o pe marginea drumului. O oră mai târziu, Bobby și amicul său erau arestați.

La patru luni de la arest, lui Bostic i s-a oferit o înțelegere: să accepte condamnarea la 30 de ani de închisoare, cu posibilitatea de a fi eliberat mult mai devreme, dacă se comportă exemplar în închisoare. Pentru că nimeni nu fusese ucis în incidente și pentru că Bostic era minor, judecătorul era dispus să arate indulgență. Însă adolescentul a refuzat.

I-a trimis apoi mai multe scrisori judecătorului, în care se plângea de cum decurge procesul și de nedreptăți, dar în care nu își asuma nicio vină. „Acum, dacă recitesc acele scrisori sună ca gândurile unui adolescent de 17 ani care nu înțelege gravitatea faptelor sale”, spune Bostic.

Judecătoarea a decis atunci cumularea sentințelor pentru toate cele 17 capete de acuzare, iar Bobby Bostic a fost condamnat la 241 de ani de închisoare.

Acum, după 23 de ani în spatele gratiilor, Bostic a urmat cursuri de business, are o diplomă de jurist și a participat la un curs de ajutorare a victimelor jafurilor. Spune că abia acum își dă seama de traumele pe care le-a provocat.

În SUA, noile legi au dus la eliberarea mai multor adolescenți condamnați la închisoare pe viață pentru fapte care nu au implicat crime, însă Bostic nu se numără pentru ei, deoarece, cel puțin teoretic, el poate fi luat în considerare pentru eliberare condiționată. Chiar dacă asta nu se va întâmpla înainte de 2091.

Și judecătoarea care l-a condamnat spune acum că regretă că i-a dat o pedeapsă atât de mare: „Pedeapsa e ridicolă. Acesta este singurul meu regret. Însă la acea vreme am crezut că este un mic sociopat și l-am tratat ca pe un adult”.

Bobby Bostic spune acum că și-ar dori ca povestea lui să servească drept exemplu pentru alți tineri care au luat-o pe calea greșită: „Dacă victimele nu au auzit asta încă, aș vrea să îmi cer iertare, să le spun cât de rău îmi pare. Societății, în general, dacă sunt copii sau adolescenți care citesc asta, vreau să le spun să ia acest exemplu al meu drept ce li s-ar putea întâmpla și lor dacă fac aceleași greșeli. Eu realizez acum gravitatea lucrurilor pe care le-am făcut și voi trăi toată viața cu acest regret”.