Avertisment pentru Beijing. Biden promite să apere Filipinele în cazul unui „atac” în Marea Chinei de Sud

Data publicării:
Președintele SUA Joe Biden (centru), alături de Ferdinand Marcos Jr., președintele Filipinelor (stânga) și Fumio Kishida, prim-ministrul Japoniei.
Președintele SUA Joe Biden (centru), alături de Ferdinand Marcos Jr., președintele Filipinelor (stânga) și Fumio Kishida, prim-ministrul Japoniei. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden s-a angajat joi, în cursul unui summit fără precedent cu liderii japonez şi filipinez, să apere Filipinele în cazul unui „atac” în Marea Chinei de Sud.

Preşedintele american a declarat că „orice atac împotriva unui avion, unei nave sau forţelor armate filipineze în Marea Chinei de Sud va declanşa punerea în aplicare a tratatului de apărare reciprocă” care leagă Washingtonul şi Manila.

Câteva ore mai târziu, cei trei lideri şi-au exprimat într-un comunicat comun „profunda îngrijorare în faţa comportamentului periculos şi agresiv al Republicii Populare Chineze în Marea Chinei de Sud”, declarându-se preocupaţi, în special „de militarizarea teritoriilor câştigate şi de revendicările maritime ilegale” în această regiune strategică.

Biden i-a primit la Casa Albă pe preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos, şi pe premierul Fumio Kishida cu ocazia unui summit trilateral fără precedent, pe fondul unor incidente în serie care au implicat China în această zonă maritimă tensionată.

Angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea Japoniei şi a Filipinelor este neclintit”, a mai spus democratul de 81 de ani.

El a vorbit despre obiectivul comun al unei regiuni Asia-Pacific „liberă, deschisă, prosperă şi sigură”, expresia de-acum obişnuită a americanilor pentru a se referi la proiectele considerate, dimpotrivă, periculoase şi agresive de către China.

Este de aşteptat ca Beijingul să respingă aceste comentarii.

Autorităţile chineze au reacţionat deja virulent la anunţul, făcut miercuri, privind intensificarea cooperării militare dintre Statele Unite şi Japonia.

Statele Unite şi Japonia, fără a ţine seama de gravele preocupări ale Chinei, au defăimat şi atacat China în privinţa Taiwanului şi a problemelor maritime”, a declarat într-un briefing de presă o purtătoare de cuvânt a ministerului chinez de externe, Mao Ning, citată de AFP.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...