Bărbatul acuzat că a ucis 8 oameni și a rănit alți 12 după ce a intrat cu o camionetă în pietonii din centrul Manhattanului, în New York, a pledat nevinovat în fața judecătorilor. Sayfullo Saipov este acuzat de crime și terorism și riscă inclusiv pedeapsa cu moartea, scrie BBC News.
Saipov este originar din Uzbekistan și a intrat în SUA în 2010. El a fost prezentat în fața judecătorilor cu 22 de acuzații, printre care crime, terorism, dar și susținerea financiară a grupării teroriste Statul Islamic.
Bărbatul a fost împușcat de polițiști imediat ce a coborât din camioneta cu care a intrat în viteză pe o pistă de biciclete din New York. El a fost transportat la spital și supus mai multor intervenții chirurgicale. După ce s-a trezit, Saipov a declarat că „se simte mândru de ceea ce a făcut” și a cerut să îi fie adus un steag al Statului Islamic, pentru a-l arbora în camera sa din spital.
Anchetatorii au descoperit că Saipov pregătea atacul de mai bine de un an și că se inspirase din mai multe clipuri video ale Statului Islamic. Următoarea audiere în cazul său a fost programată pentru data de 23 ianuarie 2018.
Președintele american Donald Trump a cerut, într-un mesaj publicat pe Twitter, ca Saipov să fie condamnat la moarte pentru faptele sale.