Austriecii vor fi obligați, începând de vineri, să poarte mască în supermarketuri, la bancă şi la poştă

Data publicării:
Cetatenii din Austria vor fi obligati sa poarte masca de protectie in public
Foto: Guliver / Getty Images

Măștile de protecție vor deveni obligatorii, în Austria, începând de vineri în supermarketuri, la bancă şi la poştă, a anunţat marţi guvernul, invocând creşterea continuă a numărului de cazuri de contaminare cu coronavirus, scrie Agerpres, citând AFP şi Reuters.

"Am decis să facem obligatorie purtarea măştii în supermarketuri, la bancă şi la oficiile poştale pentru a proteja persoanele din grupele de risc obligate să se deplaseze" în astfel de locuri, a declarat cancelarul Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă. "Masca are de asemenea un efect simbolic: dacă ar dispărea din viaţa de zi cu zi, suntem mai puţin atenţi", a adăugat el.

Ţară cu 8,8 milioane de locuitori, Austria şi-a închis la mijlocul lunii martie frontierele, aeroporturile, toate magazinele neesenţiale, restaurantele, şcolile şi universităţile.

Apoi Austria şi-a redeschis treptat magazinele şi a făcut obligatorie purtarea măştii în supermarketuri la începutul lunii aprilie, înainte de a relaxa măsurile de prevenţie. Masca nu mai rămăsese obligatorie decât în farmacii, în transportul în comun şi la frizerie şi coafor.

Luni, pentru prima dată de la 29 mai, numărul spitalizărilor legate de coronavirus a trecut de 100 în Austria, unde 710 persoane au murit din cauza bolii COVID-19. Mai puţin de 20.000 de contaminări erau înregistrate până marţi.

Recent au apărut focare în interiorul şi în apropierea Vienei, precum şi în landul Austria Superioară, care se află la graniţa cu Germania şi Cehia. Câteva din aceste focare sunt legate de biserici, iar Austria a raportat o creştere a cazurilor importate din Balcani, astfel că a emis atenţionări de călătorie pentru ţările din această regiune.

Kurz a spus că vor fi introduse cerinţe de testare mai stricte pentru persoanele care vin din Balcani şi vor fi aplicate restricţii pentru a reduce dimensiunea serviciilor religioase şi pentru a determina bisericile să se închidă în cazul apariţiei unui test pozitiv cu coronavirus.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...