Au început, luni, exerciții de apărare aeriană în spaţiul aerian din nordul Germaniei, sub numele de cod „Tiger Meet”. La aceste exerciţii de antrenament participă avioane şi personal din 11 ţări membre NATO, precum şi din state din afara Alianţei Nord-Atlantice, cum ar fi Elveţia şi Austria, relatează dpa.
„Primul avion a decolat la 09:00 dimineaţa (07:00 GMT)”, a indicat un purtător de cuvânt de la baza aeriană Jagel din landul Schleswig-Holstein, în nordul Germaniei. Aproximativ 60 de avioane şi elicoptere de luptă din alte ţări şi 1.100 de militari s-au alăturat forţelor aeriene germane în cadrul acestor exerciţii, informează Agerpres.
Furtunile de vineri în sudul Germaniei au afectat traficul aerian în ţară, a spus acelaşi purtător de cuvânt. „Dar au ajuns cu toţii” la locul de desfăşurare a manevrelor, a adăugat el. Primele exerciţii au avut loc luni în cursul dimineţii, iar alte decolări erau programate pentru partea a doua a zilei.
În zilele următoare nu sunt planificate zboruri pe timp de noapte, iar activităţile aeriene vor fi limitate în weekend. Escadrila tactică 'Immelmann' 51 a forţelor aeriene germane organizează exerciţiul pentru a treia oară, după aplicaţii precedente în 2004 şi în 2014.
Editor : C.S.