News Alert Atac armat la metroul din New York. 16 răniți, atacatorul a fugit

Data actualizării: Data publicării:
111
Atac armat la metroul din New York FOTO: Twitter

Mai multe persoane au fost împușcate într-o stație de metrou din Brooklyn, New York, marți, la fața locului fiind găsite și „mai multe dispozitive explozive nedetonate”, a anunțat Departamentul de Pompieri din New York, potrivit CNN.

ACTUALIZARE 21:10 Tirurile de marţi dimineaţa de la metroul din New York, soldate cu 16 răniţi, nu fac pentru moment obiectul unei „anchete pentru act terorist”, a declarat şefa poliţiei din metropolă, Keechant Sewell, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Incidentul „nu face obiectul unei anchete pentru act de terorism, în această etapă. Putem spune la fel de bine că este vorba de un act de violenţă, nu avem persoane cu răni care să le pună viaţa în pericol”, a spus Sewell într-o conferinţă de presă în Brooklyn, chiar deasupra staţiei de metrou unde au avut loc tirurile.

Aceasta a afirmat că în incident au fost împuşcate zece persoane, fără a preciza cum au fost rănite celelalte şase.

Faptele s-au petrecut în jurul orei 08.30 dimineaţa. Un individ aflat în garnitura de metrou care intra în staţia 36, mergând în direcţia Manhattan, şi-a pus ceea ce părea a fi o mască de gaze, a scos din rucsac o canistră, a deschis-o şi trenul s-a umplut de fum, după care a deschis focul, lovind mai mulţi oameni aflaţi atât în metrou, cât şi pe platformă, a raportat responsabila poliţiei newyorkeze.

Ea a menţionat că suspectul, care este încă în libertate, este un bărbat afro-american corpolent şi care în timpul faptelor purta o vestă de culoare verde de genul celor utilizate pe şantiere şi un hanorac cu glugă.

Staţia de metrou Strada 36 se află în apropiere de popularul Chinatown, într-o zonă cunoscută pentru vederile asupra Statuii Libertăţii, unul din cele mai importante simboluri ale SUA

ACTUALIZARE 19:43 Informațiile de până acum de la atacul armat din New York arată că 16 persoane au fost rănite, dintre care 10 au fost împușcate, a anunțat conducerea departamentului de pompieri din New York.

„Zece dintre pacienți au fost împușcați, iar cinci dintre ei sunt în stare stabilă, dar critică”, a spus Laura Kavanagh, șefa FDNY.

Pe lângă oamenii care au fost împușcați, alte victime au ajuns la spital din cauza intoxicării cu fum sau din cauza panicii provocate de atac.

ACTUALIZARE 19:28 Guvernatoarea Statului New York, Kathy Hochul, spune că atacatorul este încă în libertate și i-a îndemnat pe new-yorkezi să rămână vigilenți:

„Liniștea și normalitatea au fost perturbate, întrerupte brutal, de un individ cu atât sânge rece și atât de lipsit de inimă încât nu i-a păsat de cei pe care i-a atacat în timp ce își duceau viața de zi cu zi. Acest individ este încă în libertate și este periculos.”

ACTUALIZARE 19:05 Opt oameni au fost împușcați și alți opt au fost răniți ca urmare a atacului de la metroul din New York conform purtătoarei de cuvânt a pompierilor din metropola americană, Amanda Farinacci.

Autoritatea Metropolitană de Transport a făcut clarificări cu privire la traiectoria trenului, precizând pentru CNN că pasagerii se aflau pe un tren cu destinația Manhattan care făcea opriri expres.

ACTUALIZARE 18:25 Un martor care se afla în vagonul în care a avut loc atacul armat din Brooklyn a descris haosul de la fața locului, spunând că a văzut mult sânge pe podea și că împușcăturile au sunat ca „focuri de artificii”.

Acesta a declarat pentru CNN că un fum gros a cuprins garnitura de metrou în momentul în care a ajuns în stație.

Apoi a auzit „ceea ce am crezut că sunt focuri de artificii, dar acum auzind că au fost împușcături, îmi dau seama că am luat o decizie bună când m-am ascuns în spatele unui scaun... Sincer, nu am cuvinte pentru ceea ce am trăit”.

„Eram în partea din față a celui de-al treilea vagon și totul s-a întâmplat în partea din spate a vagonului... De îndată ce fumul a izbucnit, a început să cuprindă totul. Oamenii au început să se miște spre partea din față”, a spus acesta.

„Era sânge pe podea. Era mult sânge care curgea pe podea. Și la momentul respectiv, nu am crezut că este o împușcătură. Tot ce am văzut au fost oameni călcându-se în picioare, călcând unul peste altul, încercând să scape și multă panică”, a spus el.

În vagon s-ar fi aflat aproximativ 40 - 50 de persoane. 


ACTUALIZARE 17:50 Președintele Joe Biden a fost informat despre cele mai recente date cu privire la atacul armat de la metroul din New York City, a scris pe Twitter secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Personalul superior al Casei Albe este în legătură cu primarul orașului New York Eric Adams și cu comisarul de poliție Keechant Sewell, a adăugat Psaki.


Departamentul de Pompieri a spus că 13 persoane au fost transportate la spitalele din zonă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pompierii au fost chemați la stația de metrou 36th Street din cartierul Sunset Park din Brooklyn pentru o degajare de fum, în jurul orei locale 8:30. Acolo, mai multe persoane au fost găsite împușcate și mai multe dispozitive explozive au fost descoperite.

Atac armat la metorul din New York. Foto: Profimedia Images
Atac armat la metorul din New York. Foto: Profimedia Images

În imaginile apărute pe rețelele sociale poate fi observat momentul în care garnitura de metrou ajunge în stație. Zeci de oameni înspăimântați ies din metrou, unii dintre ei răniți. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit unui înalt oficial al poliției, o investigație preliminară arată că cinci persoane au fost împușcate și un dispozitiv, posibil grenadă de fum, a fost detonat în stație. O a doua sursă a mai spus că o persoană este în stare critică.

Potrivit unui raport preliminar, un bărbat care purta o mască de gaz și o vestă portocalie a fugit de la fața locului.

NYPD a postat pe Twitter un anunț prin care le recomandă oamenilor să evite zona.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Autoritatea Metropolitană de Tranzit, care operează metrourile, spune că investighează și incidentul și că trenurile D, N și R au loc în ambele sensuri în Brooklyn.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...