Atac armat într-o şcoală din Sao Paulo. Un elev a deschis focul și ucis o fată de 17 ani; alte trei persoane au fost rănite

Data actualizării: Data publicării:
politisti sao paulo
Foto: Profimedia

O elevă de 17 ani a fost ucisă, iar alţi trei adolescenţi au fost răniţi într-un atac cu o armă de foc, luni, într-o școală din Sao Paulo, în sudul Braziliei, au anunțat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit News.ro. 

„O elevă a fost ucisă, iar (alţi) trei (adolescenţi) au fost răniţi şi au fost conduşi la spital”, a anunţat Guvernul statului Sao Paulo.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Două adolescente rănite „au fost atinse de tiruri şi sunt, din fericire, în afară de pericol”, a anunţat într-o conferinţă de presă guvernatorul Sao Paulo Tarcisio de Freitas, care s-a declarat „consernat” de această „nouă tragedie într-o şcoală”.

Al treilea elev a fost rănit în timp ce fugea de agresor, au precizat autorităţile.

Atacul a avut loc luni, într-o instituţie din învăţământul secundar cu 1.800 de elevi, în Sapopemba, un cartier situat în estul Sao Paulo, cel mai mare oraş din America Latină.

Atacatorul, un elev din aceeaşi instituţie, a fost arestat, iar arma i-a fost confiscată, anunţă Guvernul local, fără să precizeze motivaţiile acestei gest.

Presa braziliană scrie că arma aparţinea tatălui agresorului.

Guvernatorul a precizat că adolescenta ucisă era în vârstă de 17 ani şi nu de 15 ani, aşa cum scriau unele publicaţii.

„Transmit condoleanţe familiilor tinerei ucise şi elevilor răniţi. Nu putem banaliza acest fel de tragedie şi accesul la arme în societatea noastră”, a reacţionat pe X preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacurile în mediul şcolar s-au multiplicat în acest an în Brazilia.

Precedentul atac a avut loc la 10 octombrie, când un adolescent a fost ucis, iar alţi trei au fost răniţi cu lovituri de cuţit, într-o instituţie în statul Minas Gerais (sud-est).

Cel mai sângeros atac s-a soldat cu moartea a patru copii, cu vârste curpinse între patru şi şapte ani, ucişi cu toporul de către un bărbat în vârstă de 25 de ani într-o creşă, în aprilie, la Blumenau, în statul Santa Catarina (sud).

Guvernul Lula a implementat măsuri în vederea opririi acestor violenţe în şcoli, printr-o supraveghere a conţinutul difuzat pe reţele de socializare.

„Laboratorul de crime cibernetice de la Ministerul Justiţiei a fost sesizat pentru a ajuta Poliţia din Sao Paulo să aprofundeze ancheta” cu privire la atacul de luni, a dat asigurări pe X ministrul Justiţiei, Flavio Dino, care şi-a exprimat ”solidaritatea” cu familiile victimelor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri