Armele rusești folosite în Ucraina ar avea componente britanice, în ciuda embargoului în vigoare din 2014. Londra deschide o anchetă

Data publicării:
sistem Borisoglebsk 2 montat pe un tanc rusesc
Sistemul rusesc Borisoglebsk 2, folosit în războiul electronic, ar avea componente britanice, potrivit unui raport RUSI Foto: Profimedia Images

Forțele armate ucrainene, care au examinat sistemele de arme rusești recuperate de pe câmpul de luptă, au constatat că acestea au în mod recurent componente fabricate în străinătate, în unele cazuri fiind de proveniență britanică, a dezvăluit un raport al Institutului Regal al Serviciilor Unite (Royal United Services Institute - RUSI). Problema este că exportul de componente de uz militar se află sub incidența unui embargo din 2014, în cadrul sancțiunilor decise după ce Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea. Ca urmare a raportului RUSI - cel mai vechi și cel mai important grup de reflecție în domeniul apărării și securității din Marea Britanie - Londra a decis deschiderea unei anchete, întrucât există îngrijorări că Rusia încurajează contrabanda cu astfel de componente și se folosește de țări terțe, relatează „The Guardian”.

Un exemplu menționat de raportul RUSI sunt tranzistoarele de înaltă frecvență fabricate în Marea Britanie care au fost găsite în sistemul de bruiaj Borisoglebsk-2, un sistem de armament rusesc folosit în  războiul electronic.

Marea Britanie a introdus în 2014 un embargo asupra vânzării de arme către Moscova, dar au existat informații că unele licențe de export ar fi continuat să fie eliberate. La începutul lunii martie, după invazia rusă din Ucraina, Londra a interzis și exportul direct de componente cu dublă utilizare, civilă și militară.

Raportul RUSI nu precizează când ar fi fost exportate componentele în cauză și nu sugerează nici vreo eventuală abatere de la reguli din partea producătorilor, însă a stârnit îngrijorare faptul că piesele fabricate în Marea Britanie ar putea ajunge în continuare în Rusia. Raportul menționează că sancțiunile economice occidentale vor face ca Moscova să devină din ce în ce mai dependentă de contrabanda cu diverse componente, pentru a se asigura că avioanele sale, rachetele și alte muniții de înaltă tehnologie pot funcționa.

Cotidianul „ The Daily Telegraph” a scris, luni, că guvernul de la Londra a decis să demareze, în urma raportului RUSI, o anchetă în legătură cu acele componente britanice utilizate de sistemele de armament rusești.

„Am introdus cele mai ample și mai severe sancțiuni economice cu care s-a confruntat vreodată Rusia, pentru a ajuta la paralizarea mașinii de război a lui Putin, inclusiv prin sancționarea organizațiilor-cheie din sectorul apărării și interzicerea exportului de tehnologii critice. Marea Britanie are unul dintre cele mai solide și transparente regimuri de control al exporturilor din lume. Luăm în serios toate acuzațiile credibile de încălcare a controlului exporturilor și vom lua măsuri suplimentare, dacă este cazul”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

India, o țară terță de care Rusia s-ar putea servi

Premierul Boris Johnson se afla în India când a fost publicat raportul RUSI și tocmai anunța că guvernul său va facilita acordurile cu New Delhi pentru exportul de armament, prin emiterea unei licențe generale deschise de export către India.

Însă autorii raportului RUSI avertizaseră că Rusia are mecanisme de ocolire a sancțiunilor prin intermediul terților și chiar recomandau ca India să fie supusă unor restricții specifice.

„Armele rusești au multe componente fabricate în Occident, dar nu este clar dacă societățile care le produc știau că armata rusă era utilizatorul lor final. Multe componente sunt tehnologii cu dublă utilizare. Între timp, Rusia a stabilit mecanisme prin care aceste articole sunt trecute prin țări terțe. Prin urmare, restricționarea accesului presupune împiedicarea exportului - către țări precum India - de bunuri care, în unele cazuri, sunt folosite în scopuri civile. În plus, există o mulțime de companii în întreaga lume, inclusiv în Republica Cehă, Serbia, Armenia, Kazahstan, Turcia, India și China, care sunt gata să riște pentru a satisface cerințele de aprovizionare ale Rusiei”, se spune în raportul RUSI.

India s-a abținut de la vot atunci când la ONU au fost adoptate rezoluții de condamnare a Rusiei. În plus, continuă să cumpere petrol din Rusia. În urmă cu o lună, ministrul rus de externe Serghei Lavrov mergea în vizită în India și se întâlnea cu premierul indian, Narendra Modi. Se întâmpla la câteva zile după ce vizitase Beijingul. Navetă diplomatică era motivată de încercarea de a obține sprijinul celor două mari puteri asiatice, în condițiile în care sancțiunile occidentale limitează tot mai mult opțiunile Moscovei de a-și menține economia pe linia de plutire.

Drept răspuns la toate aceste îngrijorări, premierul Boris Johnson a promis că se va asigura că exporturile britanice către India nu vor sfârși prin a ajunge în armamentul rusesc, scrie The Guardian.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...