Armata iraniană nu a găsit elemente suspecte în prăbuşirea elicopterului lui Raisi. „Nu există urme de proiectile”

Data actualizării: Data publicării:
epava arsa a lui raisi
Epava elicopterului în care era președintele iranian Ebrahim Raisi a fost găsită complet arsă. FOTO Profimedia Images

Statul Major al forţelor armate iraniene a declarat că elicopterul la bordul căruia şi-a pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi a respectat planul de zbor şi nu au fost găsite urme de gloanţe în aparatul care a luat foc în momentul în care s-a prăbuşit. Prin urmare, oficialii armatei nu văd elemente suspecte în acest accident, arată datele unei anchete preliminare.

„Nu există urme de impact de proiectile sau avarii similare la epava elicopterului”, a indicat raportul publicat joi seară de agenţia de stat IRNA, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Aparatul a urmat traseul planificat şi nu s-a abătut de la planul de zbor, iar în convorbirile echipajului cu turnul de control nu au fost observate „elemente suspecte”, au indicat forţele armate iraniene.

„După ce s-a izbit de un munte, elicopterul a luat foc”, a relevat ancheta.

Complexitatea zonei, ceaţa şi temperaturile scăzute au îngreunat operaţiunile de salvare, motiv pentru care elicopterul nu a fost localizat decât a doua zi dimineaţă devreme, în condiţiile în care fusese dat dispărut duminică după-amiază, au mai transmis forţele armate iraniene.

Critici în presa de la Teheran

Statul Major al Forţelor Armate iraniene a dat asigurări că a fost colectat un număr mare de documente şi probe privind accidentul, aşa că este nevoie de mai mult timp pentru examinarea unora dintre fragmentele epavei şi a tuturor documentelor.

Publicarea raportului intervine după ce unele mass-media iraniene au criticat autorităţile pentru felul în care au gestionat informaţiile despre accident şi au ridicat suspiciuni cu privire la natura acestuia.

Ziarul Ham-Mihan a criticat guvernul de la Teheran pentru că „furnizează informaţii eronate şi ambigue”, într-un articol intitulat „Slăbiciune continuă”.

Publicaţia conservatoare Jomhuri Eslami a făcut referire la o posibilă conspiraţie străină şi s-a întrebat de ce a dispărut doar elicopterul prezidenţial, din cele trei care compuneau delegaţia iraniană, şi de ce, dacă s-a putut lua legătura prin telefon cu unul dintre pasageri, nu a fost posibilă şi localizarea elicopterului.

Elicopterul în care se afla Raisi a dispărut după ce a decolat duminică din provincia iraniană Azerbaidjanul de Est, vorbindu-se ulterior despre o „aterizare forţată”.

Ultraconservatorul Raisi a murit în accident împreună cu ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian şi cu alţi şase pasageri.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri