În Turcia, există o băutură considerată un fel de comoară națională. Nu, nu e vorba de lapte, ci de raki, o băutură spirtoasă cu aromă de anason, distilată aici de secole. Dar, în ultimul timp, raki a devenit aproape un lux. Taxa pe alcool a tot crescut, prețurile au explodat, așa că tot mai mulți turci apelează la băuturile alcoolice de pe piața neagră. Iar acest lucru poate fi mortal. Printre numeroasele victime se numără și fiica lui Șaban Altan. Infractori fără scrupule sunt responsabili de moartea ei. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Camera ei arată la fel ca atunci când Derya a plecat, în octombrie anul trecut. În acest loc vine astăzi Șaban Altan, ca să-și amintească de fiica sa și de moartea ei. La doar 24 de ani, Derya a murit după ce a băut alcool contrafăcut.
„S-a întâlnit cu niște prieteni, iar unul dintre ei cumpărase alcool. Era alcool contrafăcut. Când a început să se simtă rău, a doua zi, a mers la spitalul local. De acolo au trimis-o la cea mai apropiată clinică universitară, unde a stat la terapie intensivă timp de șapte zile. Dar nu au putut să o salveze”, povestește tatăl îndurerat, Șaban Altan.
Derya Altan este doar una dintre cele aproape o sută de persoane care au murit, în doar trei luni, în Turcia, după ce au băut alcool contrafăcut.
Poliția turcă a descins la o distilerie ilegală. Operațiuni ca aceasta au devenit o rutină aici. Contrabandiștii pun pe piață sticle cu etichete false. Ar putea fi de whisky, vodcă și mai ales raki - popularul lichior turcesc cu aromă de anason. Cum alcoolul este adesea distilat necorespunzător, sticlele pot conține mai degrabă alcool metilic toxic, decât etanolul care se găsește în băuturi.
Impozit crescut cu 440 la sută
Politicianul de opoziție Ali Șeker a acuzat guvernul că îi impinge pe oameni să apeleze la marfa de contrabandă. El spune că vânzarea legală de alcool în magazine a fost în mod intenționat transformată într-un negoț scump, prin creșterea regulată a taxelor. Numai impozitul pe raki a crescut cu 440% în zece ani.
Pentru că taxele reprezintă 70% din prețul de vânzare, în Turcia, alcoolul este mai scump decât oriunde în Europa.
„În ziua de azi, când îți torni patru pahare de raki, statul ia trei și tu primești doar unul”, spune Ali Seker, politician al partidului de opoziție CHP. „Prețul acestei sticle de raki s-a dublat în ultimul an. Acum costă aproximativ 18 euro”, arată politicianul.
Cu un salariu minim lunar de aproximativ 250 de euro, unii preferă alcoolul mai ieftin, contrafăcut de pe piața neagră, chiar dacă acest lucru poate fi mortal.
Erdogan consideră că alcoolul e un păcat
Opoziția crede că majorările de taxe ale guvernului au o motivație ideologică.
„Cei care consideră că a consuma alcool este un păcat cred că oamenii cărora încă le place să bea trebuie să plătească un preț ridicat. Dar cetățenii nu plătesc doar acest preț în bani, ci tot mai des îl plătesc cu viața lor”, spune Ali Seker.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, nu a făcut niciodată un secret din aversiunea sa față de consumul de alcool. El îi avertizează în mod repetat pe tineri invocând motive religioase.
„Stăm departe de alcool. De ce? Pentru că este un păcat pentru ca tinerii evlavioși să consume alcool”, a declarat președintele Erdogan.
Raki, element din cultura culinară a Turciei
Dar niște pensionari adunați într-o grădină lângă orașul Yalova spun că raki face parte din cultura culinară a Turciei, la fel ca peștele proaspăt prins. Chiar dacă sunt musulmani, vor totuși să se bucure de băutura cu aromă de anason. Însă rareori își permit să cumpere raki de la magazin. Acesta este motivul pentru care un prieten le oferă o parte din licoarea făcută în casă, dar o testează întotdeauna pentru a se asigura că nu conține alcool metilic toxic.
„Am avut îndoielile mele la început. Dar grijile mi-au dispărut pentru că testăm ca să fim în siguranță. Acum suntem destul de relaxați în privința consumului de băutură făcută în casă. Nu am avut niciodată probleme”, spune bărbatul.
Fie că este vorba de bere, vin sau de vodcă, alcoolul făcut în casă este la mare căutare în Turcia. Din ce în ce mai mulți oameni își fac provizii în pivniță sau în cadă. Asta îi frământă pe acești bătrâni din Yalova.
„Scoțienii au whisky-ul lor, francezii au vinul lor. Grecii au uzo, iar aici în Turcia avem raki. Este un lucru recunoscut la nivel global ca fiind parte din cultura noastră. Dacă unii oameni vor într-un fel să scape de această tradiție... E oare bine asta?” - se întreabă ei.
„Era fericită, mereu cu zâmbetul pe buze”
Șaban Altan se întreabă același lucru. Cu ce ajută creșterea constantă a prețurilor, lucru care îi determină pe tineri ca fiica sa, Derya, să ajungă victima unor contrabandiști nemiloși? E copleșit.
„Era o tânără fericită, întotdeauna cu zâmbetul pe buze și îndrăgită. Peste 100 de tineri au venit la înmormântarea ei. Prieteni și cunoștințe. Cred că dacă prețurile la alcool ar fi fost mai moderate, moartea ei ar fi putut fi prevenită”, spune tatăl îndurerat.
În Turcia, unii oameni spun că a consuma alcool este un păcat. Pentru alții, totul se poate termina tragic.
Editor : Luana Pavaluca