Analiză The Atlantic: "Lumea islamică nu are nevoie de o Reformă"

"De ce un John Locke musulman ar fi mult mai util decât un Martin Luther musulman", este subtitlul unei analize din The Atlantic, în care autorul înearcă să explice inclusiv ce ar însemna "un Iluminism islamic complet".

"Diverși intelectuali occidentali, de la Thomas Friedman la Ayaan Hirsi Ali, au susținut în ultimele decenii că musulmanii au nevoie de un Martin Luther al lor pentru a-i feri de intoleranță și dogmatism. Acești intelectuali sugerează că Reforma Luterană pe care a declanșat-o Luther cu exact 500 de ani în urmă, poate servi drept model pentru o potențială Reformă musulmană. Dar există vreo legătură între reformarea creștinismului și o posibilă reformă care ar fi necesară islamului?Pentru început, ar fi bine să amintim că islamul, sub forma Imperiului Otoman, a ajutat la succesul și supraviețuirea protestantismului. În secolul 16, cea mai mare parte din Europa era dominată de Sfântul Imperiu Roman care avea numeroase mijloace pentru a scăpa de ereticii protestanți. Dar același imperiu catolic era în același timp amenințat continuu de turci care, prin construirea propriului imperiu, au ajutat neintenționat mișcarea protestantă. Turcii au reprezentat un paratrăsnet care a îndepărtat furtuna, nota J.A. Wylie în lucrarea sa Istoria protestantismului. Și astfel Hristos și-a apărat mica Sa turmă cu scutul islamului", susţine Mustafa Akyol, într-un material pentru The Atlantic.

"Mai important, unii dintre primii protestanți, aflați într-o căutare disperată a libertății religioase, au găsit inspirație în Imperiul Otoman care era la acea vreme mai tolerant cu pluralitatea religioasă decât majoritatea regatelor catolice. Jean Bodin, el însuși un catolic, însă unul critic, admira deschis acest lucru. Marele împărat al turcilor, scria filosoful politic în 1580, nu ura religiile străine ci, dimpotrivă, permitea oricui să trăiască conform propriei conștiințe. Din acest motiv Luther însuși scria despre protestanții care vor să vină turcii să conducă pentru că ei cred că poporul nostru german este sălbatic și necivilizat. Firește, acele vremuri au trecut demult. Marile schimbări care au pornit în Occident odată cu Reforma Protestantă au condus la Iluminism, liberalism și la democrația liberală modernă, dar și la fructele mai nocive ale modernității, precum comunismul sau fascismul. În acest timp, toleranța pre-modernă a lumii musulmane nu a evoluat într-un sistem de libertăți și drepturi egale. Dimpotrivă, aceasta a fost diminuată de curentele naționalismului militant și a fundamentalismului religios care au început să vadă în ne-musulmani niște inamici. Din acest motiv, musulmanii de azi care vor libertate se uită spre Occident și admiră faptul că acesta permite oricui să trăiască conform propriei conștiințe", punctează autorul. Potrivit acestuia, "tot din acest motiv, unii cred, mai ales în Occident, că este nevoie disperată de un Martin Luther musulman. Totuși, oricât de bine intenționați ar fi aceștia, ei se înșeală. Pentru că, în timp ce principala moștenire lăsată de Luther a fost distrugerea monopolului Bisericii Catolice asupra creștinătății occidentale, islamul nu deține un astfel de monopol care trebuie înlăturat. Nu există un Papă al musulmanilor și nici o organizație centrală similară ierarhiei catolice a cărei autoritate sufocantă să trebuiască diminuată. Dimpotrivă, lumea musulmană, sau cel puțin cea sunnită care formează majoritatea covârșitoare, nu are deloc o autoritate centrală, mai ales de la abolirea Califatului din 1924 de către Republica Turcă".

Mai departe, întregul raţionament al autorului din articolul semnat pentru The Atlantic:

*"Haosul care rezultă din acest fapt pare să fie parte a problemei. De fapt, lumea musulmană de astăzi nu seamănă cu perioada pre-Reformă a creștinismului ci mai degrabă cu cea post-Reformă. Cea din urmă a fost o perioadă în care nu doar catolicii și protestanții, ci și diversele varietăți de protestanți se luptau între ei clamând fiecare că sunt adevărații credincioși și numindu-i pe ceilalți eretici. A fost o perioadă a războaielor religioase și a suprimării minorităților teologice. Ar fi o exagerare să spunem că întreaga lume musulmană trece acum printr-un astfel de conflict sectar, însă în unele părți, precum Siria, Iraq și Yemen, acest lucru este adevărat. Apoi, diverse reforme au apărut deja în lumea musulmană în ultimii două sute de ani. La fel ca Reforma lui Luther, aceste mișcări au pretins că se întorc la rădăcinile din scripturi ale religiei pentru a chestiona tradiția existentă. În timp ce unii dintre reformiști au făcut acest pas în intenția  raționalizării și a liberalizării și ne-au oferit un curent numit modernismul islamic, alții l-au făcut în scopul exact opus al dogmatismului și puritanismului".

*"Cea din urmă tendință a generat mișcarea Salafi, inclusiv varianta saudită a acesteia, Wahhabismul, care este mai rigid și mai intolerant decât varianta mainstream. Și, chiar dacă majoritatea salafiților sunt non-violenți, cei violenți au format un amestec toxic numit Jihadismul Salafi, cel care ne-a adus brutalitatea al-Qaeda și a Statului Islamic.Pentru că nu există nicio autoritate religioasă centrală, trebuie luată în considerare singura autoritate definitivă disponibilă, care este statul. Din acest motiv, cei care speră să vadă o lume musulmană mai liberă, mai tolerantă și mai deschisă ar trebui să caute un echivalent nu pentru Reforma Protestantă ci pentru cealaltă mare paradigmă a istoriei occidentale: Iluminismul. Lumea musulmană contemporană nu are nevoie de un Martin Luther, ci de un John Locke ale cărui argumente în favoarea libertății de conștiință și a toleranței religioase au fost semințele liberalismului. În special Iluminismul britanic, mai prietenos cu religiile decât cel francez, poate servi drept model constructiv. (Și, așa cum am afirmat cu altă ocazie, o atenție specială trebuie acordată Iluminismului evreiesc, numit și Haskalah. Islamul, ca religie legalistă, are mai multe în comun cu iudaismul decât cu creștinismul)".

*"Din fericire, eforturi în direcția unui Iluminism musulman au existat încă din secolul 19, sub forma modernismului islamic. Istoricul britanic Christopher de Bellaigue a demonstrat în mod iscusit realizările acestui curent în recenta sa carte, The Islamic Enlightenment. El a remarcat, pe bună dreptate, și faptul că această epocă promițătoare, numită și era liberală a gândirii arabe de către istoricul Albert Hourani, a făcut un mare pas înapoi în secolul 20 din cauza colonialismului occidental și a reacțiilor provocate de acesta. A fost momentul unui contra-Iluminism, reprezentat de renașterea fundamentalismului care a creat islamismul și jihadismul. Drept rezultat, lumea musulmană de astăzi este un loc complex, în care seculariștii, reformiștii liberali, conservatorii neliberali, fundamentaliștii și jihadiștii violenți se bucură de diverse grade de influență de la regiune la regiune și de la țară la țară. Chestiunea presantă este cum să mișcăm această lume într-o direcție pozitivă.Pentru că nu există o autoritate religioasă centrală, trebuie luată în considerare singura autoritate definitivă disponibilă, care este statul. Chiar dacă ne place sau nu, statul a avut destul de multă influență asupra religiei în istoria islamului. Mai ales în secolul trecut, când musulmanii au adoptat în majoritate statul-națiune modern cu instrumentele sale puternice, precum educația publică".

*"Din acest motiv este important dacă statul promovează o interpretare habotnică a islamului sau una tolerantă. Este important faptul că, de exemplu, monarhia saudită, care a promovat timp de decenii wahhabismul, promite să promoveze islamul moderat așa cum a făcut recent prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Este semnificativ mai ales faptul că această chemare la moderație nu implică doar lupta împotriva terorismului, ci și liberalizarea societății prin îmblânzirea poliției religioase, emanciparea femeilor și deschiderea către lume și către toate religiile. Acest argument ar putea părea contraintuitiv unor liberali occidentali care au tendința să creadă că cel mai bine este ca statul să nu se amestece cu religia".

*"Dar într-o realitate în care statul este deja implicat adânc în religie, pașii către moderație și liberalizare trebuie salutați. Este bine să amintim și faptul că succesul Iluminismului în Europa s-a datorat în parte unei epoci a despoților luminați, monarhi care și-au păstrat puterea chiar dacă au realizat reforme fundamentale în domeniul legal, social și al educației. Când privim spre Orientul Mijlociu, vedem că țările cu monarhii luminate, precum Marocul sau Iordania, promovează moderația religioasă, spre deosebire de multe dintre republicile revoluționare care sfârșesc ca state autoritare cu partid unic sau tiranii ale unei majorități neliberale. (Doar Tunisia este o excepție pozitivă.) Iar în Malaezia, unde am avut recent șansa neașteptată să fac cunoștință cu poliția religioasă, sultanii sunt cei care încearcă să-i domolească pe fanatici".

*"Un Iluminism islamic complet ar necesita și alte caracteristici, precum ridicarea unei clase de mijloc musulmane (pentru care e nevoie de o economie de piață în locul unui stat rentier) și o atmosferă a libertății de expresie în care ideile să poată fi discutate fără teama de represalii. Chiar și aceste elemente depind foarte mult de deciziile politice pe care statele le pot sau nu lua.Lecția pe care ne-a dat-o Reforma protestantă este că există un drum lung și dificil de la fărămițarea religioasă la toleranța religioasă. Lumea musulmană se află undeva pe la mijlocul acestui drum și probabil că ne așteaptă multe cotituri în deceniile care urmează. Între timp, ar fi o greșeală să privim la forțele cele mai întunecate din actuala criză a islamului și să ajungem la concluzii pesimiste în legătură cu capacitatea sa de schimbare".

Articolul original AICI.