Analiză FP: Jocul s-a terminat și Coreea de Nord a învins

„Donald Trump se poate văita cât vrea el, însă astăzi trăim într-o lume în care puterea Americii e mai puțin relevantă ca oricând”, scrie Jeffrey Lewis, într-o analiză publicată de Foreign Policy pe marginea ultimelor evoluţii din dosarul nuclear nord-corean. 

„Washington Post relata ieri că Coreea de Nord are o rezervă însemnată de arme nucleare compacte care pot fi instalate pe rachetele acestei țări, inclusiv pe rachetele balistice intercontinentale capabile să lovească Statele Unite. Este un alt fel de a spune: game over. Sau: V-am spus eu. Există de fapt două evaluări în relatarea din Washington Post. Una, datată 28 iulie, este aceea că întreaga comunitatea de informații- nu doar Defense Intelligence Agency, contrar a ceea ce se crede - “apreciază că Coreea de Nord a produs arme nucleare destinate rachetelor balistice, inclusiv celor din clasa ICBM”. Cealaltă evaluare, publicată mai devreme în iulie, spunea că Coreea de Nord are 60 de arme nucleare - mai mult decât estimările date de obicei în presă. Din ambele devine clar că fereastra de oportunitate pentru denuclearizarea Coreei de Nord, prin diplomație sau prin forță, s-a închis”, explică autorul, în Foreign Policy.

Potrivit acestuia, în dosarul nord-coreean s-a pierdut timp preţios, notând oarecum ironic că „aceste opinii sunt știri de prima pagină, dar numai fiindcă până acum am trăit într-o negare colectivă”. Despre ce ar fi vorba? Jeffrey Lewis: „Ambele evaluări sunt conforme cu ceea ce spuneau nord-coreenii de mai mult timp, din motive pe care le-am subliniat aici pe Foreign Policy imediat după testul nuclear din septembrie 2016, într-un articol intitulat Programul nuclear al Coreei de Nord e mult mai sofisticat decât crezi: acum este un arsenal nuclear serios care amenință regiunea și, în curând, partea continentală a SUA”.

„Autorii ajung rar să pună titlurile și aproape niciodată nu-s mulțumiți de ele, dar eu cred că editorii de la FP au nimerit-o de data asta. Este la fel de subtil ca un ciocan pneumatic însă chiar și așa, mesajul n-a părut să fie înțeles”, mai subliniază acesta.

Ce au testat

Potrivit analizei din FP, testele eşuate ale nord-coreenilor au avut un sens, însă au fost interpretate greşit de comunitatea internaţională: „Coreea de Nord a efectuat cinci teste nucleare. Ceea ce este destul de mult. Dacă ne uităm la alte țări care au făcut cinci teste nucleare, așteptarea de bază pentru Coreea de Nord ar fi ca, pe de o parte, să dețină o armă nucleară suficient de mică pentru a fi echipată pe o rachetă balistică, iar pe de altă parte să fie destul de avansată către testarea unei arme termonucleare.

Mulți au tras concluzii greșite după ce primul test nuclear al Coreei de Nord a eșuat, iar următoarele teste au părut mai mici decât ar fi trebuit să fie. A existat opinia răspândită cum că nord-coreenii nu s-ar prea pricepe să facă arme nucleare. Asta a fost cu siguranță și prima mea impresie. Dar mai exista totodată și o altă posibilitate, una de care m-am prins treptat. Conform relatărilor unui dezertor, Coreea de Nord a încercat să treacă direct la armele nucleare relativ avansate care erau destul de compacte pentru a putea fi încărcate pe rachete balistice și foloseau cantități relativ mici de plutoniu. Asta n-ar fi trebuit să ne surprindă; Irakul și Pakistanul în mod similar au sărit etapa de concepere și testare a unor dispozitive de implozie mai greoaie de tipul Fat Man. Rezultatele dezamăgitoare ale primelor teste nucleare nord-coreene nu erau cauzate de incompetență, ci de ambiție. Astfel, în timp ce planeta râdea de primele teste nucleare ale nord-coreenilor, ei învățau multe”.

Unde au testat

Locurile alese pentru testarea armelor nucleare, dar cantităţile de substanţă folosite au pus pe toată lumea pe o pistă greşită. Indiciile existente, chiar şi unele mărturii din interior, culese de la fugari nord-coreeni au părut multă vreme neverosimile. Însuşi autorul acestei analize admite că s-a prins târziu de adevărata stare a lucrurilor. „Apoi există problema locului de testare. Coreea de Nord și-a testat armele nucleare în tunele aflate sub niște munți foarte mari. Când institutul meu de cercetare a folosit datele topografice obținute din spațiu pentru realizarea unui model 3D al site-ului, am realizat că munții erau atât de înalți încât ar fi putut să ascundă dimensiunile exploziilor nucleare. Unele dintre “eșecuri” ar putea să nu fi fost deloc eșecuri, iar succesele să fi fost mai mari decât realizam noi. Cred că cea mai bună interpretare a dovezilor existente este că Coreea de Nord a acceptat unele riscuri tehnice în programul său incipient pentru a avansa mai rapid către armele nucleare capabile de a fi purtate de rachete balistice.

Faptul că armele nucleare nord-coreene au folosit mai puțin material de fisiune decât ne așteptam ne ajută să explicăm a doua evaluare, care spune că Coreea de Nord are mai multe bombe decât se relata de obicei. Dezertorul pretindea că prima bombă nucleară a Coreei de Nord conținea doar 4 kilograme din rezerva limitată de plutoniu pe care această țară o produsese, și continuă să o producă, la reactorul său din Yongbyon. (Multă vreme experții au pretins că reactorul nu funcționează în timp ce imaginile termice arătau clar contrariul.) Înșiși nord-coreenii au susținut că primul test a folosit doar 2 kilograme de plutoniu. Aceste afirmații au părut la început multora, inclusiv mie, neverosimile. Însă erau neverosimile doar în sensul că testarea unui astfel de dispozitiv va da greș, iar primul test nord-coreean chiar a eșuat. Problema este că Coreea de Nord a continuat să încerce iar următoarele teste au reușit”.

Nu în ultimul rând, explică Jeffrey Lewis, în acest moment „60 de arme nucleare nu pare o cifră absurd de mare”.

Iată raţionamentul autorului: „Trebuie de asemenea să luăm în serios că Coreea de Nord și-a extins probabil rezerva de plutoniu prin integrarea uraniului puternic îmbogățit în fiecare bombă și prin dezvoltarea modelelor bazate doar pe uraniu. Coreea de Nord are o capacitate necunoscută de a produce uraniu puternic îmbogățit. Am remarcat demult că singura facilitate de producție cu care s-a lăudat Coreea de Nord în exterior pare mai mică decât nou renovata capacitate de extragere și măcinare a uraniului; ne-am pus întrebarea firească unde se duce tot surplusul de uraniu. (Institutul meu de cercetare crede că ar putea fi interesant de estimat cât uraniu îmbogățește Coreea de Nord pe baza cantității pe care o macină, dacă știți pe cineva nerăbdător să cheltuie niște bani pentru granturi). Cu excepția cazului în care comunitatea de informații știe exact unde își îmbogățește uraniul Coreea de Nord și cât de mare e fabrica, noi putem doar ghici câte arme nucleare pot fi în posesia acestei țări. Dar 60 de arme nucleare nu pare o cifră absurd de mare. Chestiunea este că noi știam asta deja. Bineînțeles, nu-i același lucru când o spun eu. Sunt doar un oarecare din California. Însă acum că a spus-o cineva cu cravată și un job serios în Washington, a devenit știre”.

Ce se mai poate întâmpla de aici încolo? Jeffrey Lewis: „Întrebarea este încotro. Unii dintre colegii mei cred în continuare că Statele Unite ar trebui să determine Coreea de Nord să abandoneze sau măcar să înghețe programul său nuclear și de construcție a rachetelor. Nu sunt atât de sigur. Bănuiesc că am putea fi nevoiți să ne mulțumim cu încercarea de a reduce tensiunile pentru a trăi destul încât să reușim să rezolvăm această problemă. Dar există un singur fel prin care să ne dăm seama cine are dreptate: să stăm de vorbă cu nord-coreenii. Celelalte opțiuni sunt în fond teribile. Nu există nicio opțiune militară credibilă. Coreea de Nord are un număr necunoscut de rachete înzestrate cu arme nucleare, poate 60, inclusiv unele care pot ajunge în Statele Unite; chiar credeți că atacurile SUA le pot distruge pe toate? Că niciuna nu va supraviețui să ajungă în Seul, Tokyo sau New York? Sau că apărarea anti-rachetă a SUA va funcționa mai bine decât a fost concepută și va intercepta nu majoritatea rachetelor țintite asupra SUA ci pe absolut toate? Sunteți gata să pariați cu viața pe asta? Într-o zi bună, poate interceptăm majoritatea rachetelor. Salvăm majoritatea orașelor, să zicem Seul și New York și pierdem doar câteva, ca Tokyo. Două din trei nu-i rău, nu?”