Amiral american, avertisment dur pentru SUA în privința detentei de hegemonie militară a Chinei
Expansiunea armatei chineze se desfăşoară într-un ritm atât de alert, încât va putea concura în curând cu puterea americană „practic în toate domeniile”, a atras atenţia miercuri un înalt responsabil american, citat de AFP, transmite Agerpres.
„Consolidarea impresionantă a puterii militare a Chinei va putea reprezenta în curând o provocare pentru Statele Unite practic în toate domeniile", a avertizat amiralul Harry Harris în cursul unei audieri în faţa Comisiei pentru forţele armate a Camerei Reprezentanţilor.
„Principalele progrese includ ameliorări importante în desfăşurarea bateriilor de rachete, dezvoltarea celei de-a cincea generaţii de avioane de luptă şi creşterea în mărime şi în capacitate a marinei chineze cu prima sa bază în străinătate, în portul Djibouti", a declarat el.
Harry Harris, comandant al forţelor americane din zona Pacificului (PACOM), a fost desemnat recent de preşedintele american, Donald Trump, pentru a fi ambasador în Australia. O numire care mai necesită aprobarea Senatului.
Potrivit militarului cu 39 de ani de carieră, care în trecut a criticat vehement expansiunea armatei chineze în Marea Chinei de Sud, „dacă Statele Unite nu ţin ritmul, PACOM va întâmpina dificultăţi în a concura cu Armata Populară de Eliberare în viitoarele conflicte".
În cursul audierii parlamentare, amiralul a dat asigurări în privinţa ameninţării nord-coreene, afirmând că Pentagonul dispune în prezent de capacităţi pentru a bloca orice eventuală rachetă lansată de Phenian.
„Dat fiind ceea ce considerăm că ar trebui să fie capacităţile nord-coreene în privinţa rachetelor peste trei sau patru ani (...), cred că trebuie să se îmbunătăţim rachetele de apărare", a detaliat el.
Harry Harris a ţinut să sublinieze că obiectivul liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, este, pe lângă menţinerea regimului său, asigurarea controlului asupra întregii Peninsule Coreene.
Potrivit experţilor, motivaţiile lui Kim Jong-un pentru dezvoltarea capacităţilor nucleare şi balistice sunt mai degrabă raţionale: să protejeze însăşi existenţa regimului său, deşi această cursă a înarmării a sporit riscul de confruntare cu Statele Unite.
Pentru a înțelege ascendentul dorit de China în arena mondială, trebuie să „pricepem trei chestiuni” legate de strategia militară chineză, este de părere Oriana Skylar Mastro, expertă din cadrul American Enterprise Institute.
1.
Cea mai bună caracterizare a viziunii militare a Chinei este aceea a unei strategii regionale de proiectare a puterii. „În această situație, armata se va schimba dintr-o forță bazată la nivelul solului într-o forță personalizată, cu o flotă aeriană de înaltă tehnologie și cu o marină capabilă să proiecteze putere dincolo de granițele unei țări”, incluzând noi punți de influență – aeriană și maritimă.
CITIȚI ȘI: China intră într-o nouă eră, iar asta va influența tot restul lumii
În această logică strategică, obiectivul este acela de mobiliza armata pentru protejarea intereselor națioanle ale Chinei în întreaga regiune, modelând „deciziile actorilor regionali” și, per total, întreaga arhitectură regională de securitate.
2.
În prezent, China nu deține detenta militară necesară pentru a putea face tranziția spre o „strategie regională de hegemonie”.
„O strategie militară națională de hegemonie regională duce cu un pas mai departe proiecțiile de putere, spre excluderea activităților militare ale altor țări”, spune Mastro.
În cazul Chinei, în șahul dominației militare, acest lucru se traduce în necesitatea adoptării unei strategii militare care să permită Beijingului să împingă armata americană în afara Asiei de Est. Acesta este nucleul preferat al Chinei, dar care ar putea declanșa „un conflict militar major” cu SUA, situație în care, acum, Beijingul ar suferi o înfrângere devastatoare.
CITIȚI ȘI: China, cursă a înarmării în una dintre cele mai fierbinți dispute teritoriale de pe planetă
De asemenea, într-o astfel de ecuație, China ar trebui să convingă Australia, Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Thainlanda să-și abroge alianțele cu Statele Unite – „un lucru puțin probabil”.
3.
Chiar dacă în acest moment capacitățile militare ale Chinei nu pot proiecta putere la nivel global, „strategia sa militară actuală are câteva aspecte globale”, atrage atenția Oriana Skylar Mastro.
Totuși, cum se realizează o proiecție globală de putere? „O armată cu relevanță globală include angajamente militare extinse, exerciții sau vânzări de arme către țări situate dincolo de regiunea imediată, acoperire globală nerestricționată, precum și un ritm constant al operațiunilor militare la nivel global”.
„Xi a promis că va construi o armată de talie mondială până în 2050. Astfel el a recunoscut că în acest moment China nu are o armată de talie mondială și nu va avea una pentru cel puțin încă o generație. Crearea unei armate de talie mondială va necesita investiții imense, iar angajarea unor astfel de investiții în timp ce transferul de avuție e în curs și în timp ce se încearcă construirea unei economii vaste bazate pe tehnologie este posibilă — există sinergii până la urmă—, dar și plină de pericol”, scria într-o analiză din octombrie 2017 specialistul în geopolitică George Friedman.
Un think tank din Statele Unite a dat publicității în decembrie o serie de imagini din satelit care surprind, pe un segment de timp de mai multe luni, depozite de muniții proaspăt construite, stații radar și stocuri de combustibil în Marea Chinei de Sud.
China a construit facilități militare ale căror mărime depășește de patru ori Palatul Buckingham, depozitele fiind amplasate pe o salbă de insule contestate de mai multe state în Marea Chinei de Sud.
Raportul elaborat de think tank-ul american Center for Strategic and International Studies (CSIS) descrie această pepinieră de armament ca fiind începutul unei „crize cu încetinitorul” într-una dintre cele mai fierbinți dispute teritoriale de pe planetă.
Vorbim despre o infrastructură militară care se întinde pe 29 de hectare, inclusiv depozite de muniții, magistrale de senzori, sisteme radar și amplasamente pentru lansatoare de rachete.
Disputa din Marea Chinei de Sud are următorii protagoniști: China vs. Taiwan, care își dispută în întregime suprafața maritimă; Indonezia, China și Taiwan – dispută asupra apelor la nord-est de Insulele Natuna; Filipine, China și Taiwan – dispută asupra recifului Scarborough Shoal; Vietnam, China și Taiwan – dispută asupra Insulelor Spratly; China, Taiwan și Vietnam – dispută asupra Insulelor Paracel; Malaezia, Cambodgia, Thailanda și Vietnam – dispută asupra unor anumite arii din Golful Thailandei; Singapore și Malaezia – dispută asupra Strâmtorilor Johor și Singapore.
Cum își construiește China influența în Europa. Situația României
„Alege cu multă grijă”, aceasta este deviza Chinei în relația cu Uniunea Europeană, o abordare care nu de puține ori desfidă orice normă europeană, scriu într-un studiu recent experții ECFR (European Council of Foreign Relations) Francois Godement și Abigael Vasselier.
Ianuarie 2018. Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în China, pledează pentru o mare alianță francezo-chineză. Volutele retorice sunt la ele acasă, Macron nu face economie de laude și viziuni mărețe: „Viitorul are nevoie de Franța, Europa și China. Noi suntem memoria lumii”. De asemenea, liderul francez flutură în fața președintelui chinez Xi Jinping și scenariile unor „noi drumuri ale mătăsii”.Ianuarie 2018. Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în China, pledează pentru o mare alianță francezo-chineză. Volutele retorice sunt la ele acasă, Macron nu face economie de laude și viziuni mărețe: „Viitorul are nevoie de Franța, Europa și China. Noi suntem memoria lumii”. De asemenea, liderul francez flutură în fața președintelui chinez Xi Jinping și scenariile unor „noi drumuri ale mătăsii”.
La câteva săptămâni distanță, ducând în servietă handicapul post-BREXIT al Regatului Unit, și premierul britanic Theresa May efectuează o vizită la Beijing, unde vorbește despre o „eră de aur” și pledează pentru un acord de liber schimb cu China.
Două vizite la nivel înalt, o singură concluzie: marele puteri europene tind să ignore ambițiile autoritariste ale Chinei când vine vorba de pocalul cu bani al Beijingului.
„Elitele politice ale UE au început să îmbrățișeze retorica și interesele chineze, chiar dacă în multe cazuri acestea contravin intereselor naționale europene”, scriu Thorsten Benner, Jan Gaspers, Mareike Ohlberg, Lucrezia Poggetti și Kristin Shi-Kupfer într-un studiu lansat luni și finanțat de Global Public Policy Institute și de Mercator Institute for China Studies, două think tank-uri cu sediul la Berlin.
Pe harta realizată de Mercator Institute for China Studies, România este menționată la capitolul unui mix de influențe ale Beijingului în societatea civilă, politică și mass-media.
Aceleași concluzii le-au formulat și Francois Godement și Abigael Vasselier, de la ECFR, într-un raport publicat la sfârșitul anului trecut.
Principalele rute de influență ale Chinei, la nivelul politicilor publice și al investițiilor directe în infrastructură, trec prin Europa de Est și de Sud-Est, dar nu ocolesc nici state nordice precum Norvegia, care și-a „înmuiat” tonul critic legat de abuzurile autorităților chineze la adresa drepturilor omului după ce Beijingul și-a manifestat interesul investițional în Oslo.
CITIȚI ȘI: Fost consilier de la Casa Albă: România, parte a unui plan al Chinei de dominație nucleară în Europa
În timp ce, din perspectiva influenței, Rusia nu este percepută ca un model economic de succes, China apare de multe ori în ochii elitelor europene ca un exemplu de pragmatism socio-economic demn de pastișat, subliniază experții, adăugând: „China va fi cea mai mare provocare pe termen lung pentru interesele Europei”.
Politic, China încearcă acum să își creeze imaginea unei alternative la criza democrațiilor liberale. Mizând pe această carte, notează experții, Beijingul caută să obțină o poziție antitetică a Europei față de SUA pe dosarele unor litigii teritoriale din Marea Chinei de Sud. Iar odată cu acest lucru, China zărește și o „fereastră de oportunitate” în faptul că Statele Unite, sub președinția lui Donald Trump, lasă impresia că nu își va mai asuma rolul de garant al „ordinii internaționale liberale”.
Oferta Chinei pentru statele Uniunii Europene nu este diferită de cea făcută „statelor africane și țărilor în curs de dezvoltare”, explică Francois Godement și Abigael Vasselier în studiul lor din decembrie 2017: „o rafală de proiecte care creează concurență între beneficiari și împrumuturi la rate comerciale”.
Pubicația Foreign Policy a dedicat o analiză felului agresiv în care China redesenează rutele de comerț naval în Europa, prin achiziționarea unor porturi importante.
Deja, Beijingul a aruncat o ancoră financiară importantă în Grecia, unde deține, prin diverse firme controlate de stat, 51% din cel mai important port al țării - Pireu.
Luna trecută, un alt port european a ajuns în colecția Chinei: Zeebruge, din Belgia. Din ecuație nu lipsesc și pioni portuari din Italia și Spania.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
