Ambasadoarea Ucrainei la ONU, mesaj adresat lui Putin: Sunteţi izolat pe plan internaţional şi întreaga lume e împotriva dumneavoastră

Data publicării:
Yevheniia Filipenko, ambasadoarea Ucrainei la ONU.
Yevheniia Filipenko, ambasadoarea Ucrainei la ONU. Foto: Profimedia Images

"Lumea întreagă este împotriva dumneavoastră", i s-a adresat ambasadoarea Ucrainei, vineri, la Geneva, preşedintelui rus Vladimir Putin, după un vot masiv în Consiliul Naţiunilor Unite pentru o anchetă împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului.

"Mesajul adresat lui Putin este clar: sunteţi izolat pe plan internaţional şi întreaga lume este împotriva dumneavoastră", a declarat jurnaliştilor Ievhenia Filipenko, înconjurată de mulţi diplomaţi, după un vot în care aliaţi apropiaţi ai Moscovei, precum Venezuela şi Cuba, s-au abţinut să-i voteze rezoluţia.

Consiliul ONU pentru drepturile omului a aprobat vineri, cu o majoritate covârşitoare de voturi, o rezoluţie care solicită crearea unei comisii de anchetă internaţională cu privire la încălcările drepturilor omului şi a dreptului umanitar în Ucraina după începerea invaziei ruse, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri