Alexei Navalnîi riscă cinci ani de închisoare în plus pentru noi acuzații

Data publicării:
Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, a fost închis după ce s-a întors în Rusia la începutul acestui an din Germania.
Alexei Navalnîi. Sursă foto: Profimedia Images

Justiţia rusă a lansat noi acuzaţii penale împotriva opozantului Aleksei Navalnîi, în urma unei altercaţii în închisoare, a anunţat marţi purtătoarea sa de cuvânt, care a denunţat o „provocare” a autorităţilor penitenciare, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Un nou dosar penal a fost deschis contra lui Aleksei Navalnîi”, a indicat Kira Iarmîş pe Twitter, explicând că disidentul rus, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare, riscă încă cinci ani „pentru dezorganizarea activităţilor instituţiei penitenciare”.

Potrivit Kirei Iarmîş şi avocatului Vadim Kobzev, care la rândul său a relatat incidentul, gardienii închisorii unde se află Navalnîi au plasat în celula acestuia, în absenţa sa, un alt deţinut care suferă de „probleme de igienă”. Iar, potrivit legilor tacite ale sistemului penitenciar rus, urmate de deţinuţi şi binecunoscute de gardieni, Aleksei Navalnîi (46 de ani) ar fi trebuit, în această situaţie, să recurgă la forţă pentru a-l scoate pe celălalt deţinut din celula sa, lucru pe care disidentul rus a refuzat să îl facă.

„El le-a spus că nu va face asta, întrucât acel condamnat nu era de vină, şi că administraţia îl folosea pe deţinutul respectiv ca instrument” pentru a face presiuni, a explicat Iarmîş. Potrivit acesteia, gardienii l-au „lovit şi târât” pe Aleksei Navalnîi în celulă, după care acesta „l-a apucat de guler” pe celălalt deţinut şi l-a tras către uşă.

„Imediat după aceea, gardienii l-au încercuit pe Navalnîi, l-au pus cu faţa la perete şi administraţia penitenciarului a anunţat că împotriva lui au fost lansate noi acuzații penale”, a continuat Kira Iarmîş.

Aceasta a adăugat că este vorba despre al zecelea dosar penal contra lui Navalnîi, încarcerat deja din 2021 după revenirea sa în Rusia în urma unei perioade de convalescenţă în Germania, după ce fusese otrăvit, acţiune pentru care el acuză Kremlinul. „El riscă deja până la 35 de ani de închisoare, dar asta nu este suficient pentru (Vladimir) Putin. Acesta vrea ca Aleksei să rămână în închisoare pentru totdeauna”, a denunţat Iarmîş. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”