Alexei Navalnîi, nominalizat pentru Premiul Saharov privind libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European

Data publicării:
Fotografie cu Aleksei Navalnîi
Alexei Navalnîi este un om politic al opoziției ruse, activist anticorupție și adversar politic major al președintelui rus Vladimir Putin. Sursă foto: Facebook / Alexei Navalnîi

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost nominalizat luni pentru Premiul Saharov privind libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European, în contextul în care aleşii europeni doresc să menţină atenţia publică asupra mişcării prodemocraţie care a fost interzisă în Rusia, a relatat luni Reuters.

În vârstă de 45 de ani, Navalnîi execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare în Rusia pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată, acuzaţii respinse de către disidentul rus.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni asupra unor oficialităţi ruse în legătură cu otrăvirea şi întemniţarea lui Alexei Navalnîi. Moscova respinge însă toate acuzaţiile Occidentului şi susţine că UE se amestecă în problemele sale interne.

„Este esenţial ca noi, în Parlamentul European, să ne confirmăm sprijinul constant pentru Navalnîi şi să subliniem că starea sa este responsabilitatea preşedintelui (rus Vladimir) Putin”, a declarat eurodeputatul olandez Peter van Dalen.

Ceilalţi nominalizaţi din acest an pentru Premiul Saharov sunt un grup de femei afgane care luptă pentru drepturile omului, activista Sultana Khaya, care militează pentru dreptul de autodeterminare al populaţiei din Sahara Occidentală, fosta preşedintă interimară boliviană Jeanine Anez, acuzată de putere de ''lovitură de stat'' contra guvernului fostului preşedinte Evo Morales şi întemniţată, şi organizaţia pentru drepturile omului Global Witness.

Pe 14 octombrie va fi stabilită o listă scurtă cu trei finalişti, iar câştigătorul ediţiei din acest an a Premiului Saharov va fi anunţat pe 21 octombrie. Ceremonia de înmânare a premiului va avea loc în 15 decembrie în cadrul sesiunii plenare a PE.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, decernat anual şi în valoare de 50.000 de euro, a fost introdus în 1988 de Parlamentul European, iar primul laureat a fost Nelson Mandela. Este acordat celor care au o contribuţie excepţională în lupta pentru drepturile omului în întreaga lume. Premiul a fost numit în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov.

Anul trecut, acest premiu i-a fost acordat opoziţiei democratice din Belarus.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...