Reprezentanţii Poliţiei Capitoliului au atras atenţia asupra unor comploturi şi proteste armate de-a dreptul „macabre” care ar putea avea loc în următoarele zile, cu ocazia inaugurării oficiale a noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, eveniment programat pe 20 ianuarie. Un astfel de complot ar presupune înconjurarea clădirii Capitoliului SUA de către insurecţionişti şi asasinarea congresmenilor democraţi, precum şi „a câtorva republicani”, informează Huffington Post.
Într-o discuţie privată ţinută luni seara cu congresmeni democraţi, noii şefi ai Poliţiei Capitoliului au precizat că monitorizează în prezent trei comploturi considerate drept „ameninţări serioase” la adresa membrilor Congresului american.
Primul astfel de complot e legat de organizarea unei demonstranţii catalogate drept „cel mai mare protest armat care a avut loc vreodată pe pământ american”.
Un alt protest aflat în atenţia poliţiei urmează a fi organizat în memoria lui Ashli Babbit, femeia de 33 de ani împuşcată în Capitoliu săptămâna trecută.
Cea mai mare îngrijorare e provocată însă de un al treilea protest, la care demonstranţii şi-au propus să creeze un perimetru în jurul Capitoliului, Casei Albe şi Curţii Supreme de Justiţie, cu scopul de a-i bloca - şi chiar ucide - pe membrii democraţi ai Congresului care vor să intre în Capitoliu, astfel încât republicanii să preia controlul guvernului.
Conform Huffington Post, scopul pentru care demonstranţii-insurecţionişti ar înconjura Casa Albă ar fi pentru protejarea lui Donald Trump, în vreme ce motivul înconjurării Curţii Supreme ar fi, pur şi simplu, blocarea activităţii acestei instanţe.
Poliţia şi Garda Naţională, cu glonţ pe ţeavă în aşteptarea protestatarilor care ar putea veni înarmaţi la Washington
Democraţii au fost informaţi că Poliţia Capitoliului şi Garda Naţională se pregătesc pentru un scenariu în care zeci de mii de protestatari înarmaţi ar putea sosi la Washington în aceste zile.
În aceste condiţii, atât Poliţia Capitoliului cât şi Garda Naţională au stabilit reguli de angajare a focului, specifice zonelor de război.
De asemenea, Poliţia Capitoliului se gândeşte la posibilitatea ca fiecare membru al Congresului SUA să treacă, la intrare, printr-un detector de metale, pentru a-i împiedica astfel pe congresmeni, în special „cei aflaţi în aceeaşi ligă cu insurecţioniştii pro-arme” să intre cu arme în clădire.
Zilele trecute, FBI a avertizat că susținătorii lui Trump pun la cale „proteste armate” la Capitoliul SUA și la toate celelalte capitolii din țară.
Protestele „sunt planificate în toate cele 50 de capitale de stat, din 16 ianuarie până cel puțin 20 ianuarie și la Capitoliul SUA, din 17 ianuarie până în 20 ianuarie”, se arată într-un buletin emis de FBI.
Editor : Mihnea Lazăr