Este alertă în Egipt, vineri, după ce două rachete au căzut în orașe din apropierea graniței cu Israelul. Una dintre ele a lovit un spital din Taba, oraș aflat la peste 200 de km de Fâșia Gaza. Șase persoane au fost rănite.
IDF: Racheta care a căzut în Taba a venit din zona Mării Roșii
ACTUALIZARE 11.38 Racheta care a căzut în orașul egiptean Taba a venit din „zona Mării Roșii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, într-o aparentă referire la Yemen.
„În ultimele ore, în zona Mării Roșii a fost detectată o amenințare aeriană. Avioanele de luptă au fost trimise în zona amenințată și problema este în curs de investigare”, spune Hagari, potrivit Times of Israel.
„Din înțelegerea noastră, impactul care a avut loc în Egipt provine din această amenințare. Israelul va lucra împreună cu Egiptul și SUA și va întări apărarea împotriva amenințărilor din zona Mării Roșii”, adaugă el.
Taba se învecinează cu Eilat, care a fost recent vizată de rachetele din Gaza, în timp ce Nuweiba se află la aproximativ 50 de kilometri mai la sud și probabil în afara raza de acțiune a arsenalului Hamas.
Incidentul are loc la aproximativ o săptămână după ce rebelii Houthi din Yemen, susținuți de Iran, au încercat să tragă rachete în Israel prin Marea Roșie. Acele rachete au fost doborâte de SUA și Arabia Saudită.
O a doua rachetă a căzut în Egipt
ACTUALIZARE 11.10 Două surse egiptene de securitate au declarat vineri pentru Reuters că un alt proiectil a căzut în staţiunea Nuweiba de la Marea Roşie, la aproximativ 270 de km de Fâșia Gaza și la 60 de km de granița Egiptului cu Israelul.
Potrivit surselor citate, proiectilul a căzut în zona de deșert a orașului.
ȘTIREA INIȚIALĂ O rachetă lansată în confruntările dintre militanţii Hamas şi Israel a lovit vineri dimineaţă o unitate medicală din Taba, oraș egiptean aflat la peste 200 km de Fâşia Gaza, a informat Al Qahera News din Egipt, preluată de Reuters. Cel puțin șase persoane au fost rănite.
Racheta care a căzut în Egipt a lovit un spital din orașul Taba, aflat la 220 de km de Fâșia Gaza. Explozia produsă de rachetă a mai avariat un autoturism și a rănit cel puțin șase persoane.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Mai mulți locuitori ai orașului au relatat că au auzit o explozie puternică și mai apoi au văzut o coloană de fum care se înalță spre cer.
Armata israeliană a transmis că este la curent cu un incident de securitate în afara graniţelor sale.
Cu toate acestea, deocamdată nu există o revendicare a responsabilității pentru aeastă explozie.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : I.C