Agenţia de spionaj din Australia îşi mută informațiile strict secrete în cloud

Data actualizării: Data publicării:
cloud it
Foto: Profimedia

Serviciile de informaţii australiene îşi vor muta datele strict secrete în cloud, în urma unui contract cu Amazon în valoare de două miliarde de dolari australieni, a anunțat joi ministrul apărării, Richard Marles. El a precizat că decizia va duce la creşterea interoperabilităţii cu SUA.

Directorul general al Directoratului pentru semnale australiene, Rachel Noble, a declarat că agenţia de securitate naţională va creşte gradul de utilizare a inteligenţei artificiale pentru analiza datelor după această schimbare, pentru implementarea căreia vor fi construite centre de date secrete în Australia.

„Inteligenţa artificială este un lucru care schimbă regulile jocului pentru noi toţi cei din comunitatea de informaţii şi facem eforturi pentru a îmbrăţişa utilizarea ei într-un mod etic, bine guvernat şi bine înţeles, în care înţelegem cu foarte mare atenţie atunci când aducem instrumente de inteligenţă artificială în mediul nostru cum sunt utilizate, care este impactul lor asupra datelor şi dacă suntem conştienţi cât de atent trebuie guvernate”, a declarat Noble joi, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Colaborare cu SUA

Decizia de a muta datele de intelligence în serviciile de cloud administrate de Amazon Web Services, utilizând facilităţi construite în acest scop, va asigura mai multă rezilienţă pentru datele utilizate pentru a sprijini armata, a spus ministrul apărării Richard Marles în cadrul unei conferinţe de presă.

„Dacă un server nu mai funcţionează, tot avem capacitate operaţională. Asta va asigura faptul că avem un mediu de operare comun cu forţele de apărare ale SUA în viitor”, a spus el.

Război „la nivel strict secret”

Marles a spus într-un interviu pentru canalul de televiziune ABC că tot mai mult războiul se poartă „la un nivel strict secret” şi că astfel de informaţii sunt vitale pentru flota sa de avioane F-35A, din cadrul programului Joint Strike Fighter (JSF), prin care mai multe ţări din cadrul NATO, între care şi Australia, îşi înlocuiesc avioanele de luptă.

„Fiecare senzor care adună informaţii, pe care le-ar putea transmite la o platformă de a cincea generaţie precum JSF, care le va folosi pentru a lua la ţintă sau pentru a se apăra de o ameninţare (...), toate aceste date sunt de nivel strict secret”, a spus el.

Directorul general al informaţiilor naţionale, Andrew Shearer, le-a declarat jurnaliştilor că interoperabilitatea cu parteneri din domeniul securităţii precum SUA este o prioritate.

La rândul său, prim-ministrul Anthony Albanese a declarat într-un comunicat că parteneriatul cu Amazon Web Services va moderniza capabilităţile de securitate naţională şi va crea 2.000 de locuri de muncă la nivel local.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...