Accident aviatic în Nepal: Au fost recuperate trupurile tuturor celor 22 de victime și cutia neagră a avionului prăbușit

Data publicării:
Trupurile victimelor recuperate în Nepal
Doi germani, patru indieni şi 16 nepalezi se aflau în avionul prăbuşit duminică dimineaţă la 15 minute de la decolare. Foto: Profimedia Images

Soldaţii şi echipele de salvare din Nepal au găsit marţi ultimul din cele 22 de trupuri neînsuflețite ale victimelor accidentului aviatic de duminică, precum şi singura cutie neagră a aparatului de zbor, transmite Reuters.

Doi germani, patru indieni şi 16 nepalezi se aflau în avionul De Havilland Canada DHC-6-300 Twin Otter prăbuşit duminică dimineaţă la 15 minute de la decolarea din oraşul turistic Pokhara, situat la 125 km vest de capitala Kathmandu.

Avionul se îndrepta spre Jomsom, un loc popular de turism şi pelerinaj, situat la o distanţă de circa 80 km în direcţia nord-vest, în ceea ce ar fi trebuit să fie un zbor de 20 minute.

accident aviatic Nepal recuperare victime
Locul prăbuşirii se află în regiunea Muntelui Dhaulagiri, al şaptelea cel mai înalt vârf din lume (8.167 metri), în apropierea graniţei cu China. Foto: Profimedia Images

Locul prăbuşirii se află în regiunea Muntelui Dhaulagiri, al şaptelea cel mai înalt vârf din lume (8.167 metri), în apropierea graniţei cu China, scrie Agerpres. Potrivit autorităţilor, soldaţi nepalezi şi alţi salvatori au acţionat luni pe un teren montan dificil, la o altitudine de circa 4.400 metri, în condiţiile unui nor foarte dens.

„La locul accidentului nu se mai află nimic altceva decât epava. Toate cadavrele şi cutia neagră au fost recuperate”, a declarat marţi pentru Reuters un purtător de cuvânt al Autorităţii de aviaţie civilă din Nepal (CAAN), Deo Chandra Lal Karna.

Nepal, o țară mică, dar cu o istorie lungă de accidente aviatice

Trupurile a zece victime au fost transportate la Kathmandu luni, iar celelalte vor fi aduse marţi în capitală pentru autopsiere şi identificare, după care vor fi predate familiilor, a precizat el.

Avionul, deţinut de compania privată Tara Air, efectuase primul său zbor în aprilie 1979, potrivit site-ului de specialitate Flightradar24. Guvernul nepalez a înfiinţat o comisie de cinci membri care să identifice cauzele accidentului şi să propună măsuri preventive pentru sectorul aviatic.

Tara Air Twin Otter Plane Landing In Kathmandu, Nepal - 16 Apr 2022
Avionul De Havilland Canada DHC-6-300 Twin Otter, deţinut de compania privată Tara Air, efectuase primul său zbor în aprilie 1979. Foto: Profimedia Images

Nepal, pe teritoriul căruia se află opt din cei mai înalţi 14 munţi din lume, printre care şi Everest, are o istorie de accidente aviatice. Vremea se poate schimba brusc, iar culoarele de zbor sunt localizate de obicei în regiuni muntoase greu accesibile.

În 2018, un avion al companiei US-Bangla care zbura de la Dhaka, Bangladesh, spre Kathmandu s-a prăbuşit la aterizare şi a luat foc. Cincizeci şi una de persoane din cele 71 aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

În 1992, au murit toţi cei 167 de oameni aflaţi într-un avion al Pakistan International Airlines care încerca să aterizeze la Kathmandu.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri