80 de experţi francezi au semnat un plan de a pune capăt crizei coronavirusului: „Cum am putea ieşi din izolare pe 4 mai”

Data actualizării: Data publicării:
femeie care se plimba cu masca in fundal cu turnul eiffel
Paris în timpul pandemiei de coronavirus. Foto: Getty Images

80 de experţi de la Institutul de Sănătate din Franţa au semnat un „plan de a pune capăt crizei” trimis lui Emmanuel Macron. La acest plan au participat experţi, economişti, cercetători, profesori, sociologi, psihologi, cadre medicale care propun mai multe scenarii pentru a ieşi din izolare.

Printre semnatari se numără Philippe Sansonetti, microbiolog, cercetător la Institut Pasteur şi profesor la Collège de France, filosofa Catherine Audard, de la London School of Economics, Alain Deloche, co-fondator al Médecins du monde sau profesorul René Frydman, ginecolog şi expert în probleme de etică.

Plan: Izolarea se încheie pe 4 mai

Institutul de Sănătate recomandă „un timing scurt şi vizibilitate pentru toată lumea”, susține preşedintele fondator, economistul Frédéric Bizard. Au fost prezentate mai multe ipoteze, dar este preferată cea a unei ieşiri din izolare luni 4 mai. Pentru a avansa această dată, au fost studiate evoluţia pandemiei şi rezultatele strategiilor în străinătate.

Conform ultimelor estimări maximul pandemiei din Franţa este aproape atins. „Începem să vedem odată cu scăderea numărului de internări în spital în ultimele patru zile”, notează economistul şi expertul în sănătate. Şi am văzut că în China este nevoie de două-trei săptămâni pentru ca numărul infecţiilor să scadă cu două treimi. În Franţa acest lucru se va atinge în jurul zilei de 4 mai.

El avertizează însă: „Viaţa după nu va fi normală pentru nimeni, cel puţin până la găsirea unui vaccin. Reluarea activităţii poate fi doar treptată şi condiţionată”.

Iesire din izolare generalizată în anumite condiţii

La începutul lunii mai, estimează Institutul de Sănătate, Franţa va avea un stoc suficient de măşti, gel, halate şi de pacienţii depistaţi şi îngrijiţi. Dar este necesară lansarea unui „Plan Marshall de producţie şi achiziţie”  a acestui arsenal, în special măşti, respiratoare, teste PCR (prin prelevare de probe nazofaringiene)

„Avantajul definirii unei date cât mai apropiate a ieşirii din izolare este acela de a face presiune pentru ca totul sa fie gata”, insistă Frédéric Bizard. Planul recomandă încetarea izolarii începând cu 4 mai, pentru cei care nu mai au sau nu mai sunt purtatori de virus şi să rămână în izolare doar persoanele în carantină sau în îngrijire.  Prin refuzul principiului ieşirii treptate a unor grupuri de persoane sau pe regiuni, acest plan „nu va crea un sentiment de nedreptate şi de respingere”, argumentează economistul.

O echipă de sănătate care să autorizeze reluarea activităţii

În cadrul companiilor va fi responsabilitatea angajatorilor, în contextul dialogului social, de a garanta angajaţilor condiţii de muncă care să respecte normele de prevenire în vigoare.

„Dar, de fiecare dată când este posibilă munca la domiciliu ea va trebui continuată”, insistă economistul, care sugerează crearea unei brigăzi de sănătate responsabilă pentru acordarea autorizaţiilor reluării de activitate sau soluţionarea oricăror dispute. Dar toate activităţile nu se vor relua pe 4 mai: „Nu vom redeschide discotecile mâine!”, spune Frédéric Bizard, citat de Mediafax.

Înapoi la şcoală în septembrie

Deoarece respectarea regulilor de distanţare socială este imposibilă la şcoală şi la liceu, raportul recomandă ca redeschiderea să nu se facă „până în septembrie”. În caz contrar, explică Frédéric Bizard, „ne-am asuma riscul ca 12 milioane de studenţi să aducă virusul acasă. Dezavantajele educaţiei la distanţă nu sunt comparate cu riscul redeschiderii tuturor şcolilor.

Testare masivă şi rapidă

Institutul de sănătate recomandă testarea în masă a populaţiei. „Este posibil, avem deja două milioane de teste”, spune Frédéric Bizard.

Apoi s-ar crea trei grupuri de populaţie.

Primul va reuni persoane imunizate cu Covid-19, în urma unui test serologic. Acest prim grup, protejat, va fi pilonul planului, chemat pentru activităţi necesare, de exemplu pentru organizarea îngrijirii copiilor, urmărirea pacienţilor acasă.

Al doilea grup va reuni oameni pozitivi la testul PCR care vor trebui să rămână izolaţi sau internaţi in spital.

În cele din urmă în grupul C vor fi toți ceilalți. La cel mai mic simptom, persoana va fi testată şi, dacă este necesar, strict izolată, iar ultimele contacte vor fi căutate şi testate, ca şi în Coreea.

Teste generale în casele de bătrâni

În ceea ce priveşte unităţile pentru persoanele în vârstă, mai mult de jumătate dintre acestea fiind afectate în prezent de pandemie, Institutul de Sănătate recomandă testarea fiecărui rezident şi a personalului la cea mai mică suspiciune de contaminare. Orice test pozitiv înseamnă izolare strictă.

Controale la frontieră

Nu se recomandă nicio închidere a frontierei, ci controale stricte, cu testare şi carantină la cel mai mic semn.

Redactare G.M.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...