Galerie Foto 150 de răniți după violențe la moscheea Al-Aqsa. Palestinienii au aruncat cu pietre, poliția israeliană a tras cu gloanțe de cauciuc

Data actualizării: Data publicării:
violente la ierusalim
Violențe la Ierusalim, în zona moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al Islamului. FOTO: Profimedia Images

Peste 150 de persoane au fost rănite în confruntările dintre poliția israeliană și palestinieni care au avut loc vineri dimineață în zona moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al Islamului, scrie Sky News.

Poliţia israeliană a afirmat că aproximativ 100 de manifestanţi violenţi s-au aflat printre cei aproape 12.000 de credincioşi musulmani prezenţi acolo. Potrivit mai multor martori, palestinieni cu feţele acoperite au aruncat pietre şi petarde în direcţia forţelor de ordine israeliene, care au ripostat cu gloanţe de cauciuc.

Vineri seară este marcată şi începerea sărbătorii evreieşti Pesah, care va atrage alţi credincioşi în Ierusalimul de Est. Ministerul israelian al Turismului se aşteaptă la un total de 30.000 de turişti străini numai în această săptămână.

Violențe la Ierusalim, în zona moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al Islamului. FOTO: Profimedia Images
Violențe la Ierusalim, în zona moscheii Al-Aqsa, al treilea loc sfânt al Islamului. FOTO: Profimedia Images

Mai mult, mii de creştini care sărbătoresc Paştele în 17 aprilie (Paştele ortodox este în 24 aprilie în acest an, n.r.) intenţionează să parcurgă vineri Drumul Crucii, calea urmată de Iisus Hristos, după primirea sentinţei de condamnare la moarte, până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Poliţia israeliană a anunţat suplimentarea forţelor sale în această perioadă în Ierusalimul de Est.

Al treilea loc sfânt al Islamului, Esplanada Moscheilor, numită şi Muntele Templului de către evrei, este situată în oraşul vechi din Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat din 1967 de Israel.

În timpul lunii Ramadanului din 2021, manifestaţiile nocturne de la Ierusalim care au degenerat în violenţe pe Esplanada Moscheilor au condus la 11 zile de conflict armat între mişcarea islamistă palestiniană Hamas - care deţine controlul în Fâşia Gaza - şi Israel.

Iordania administrează Esplanada Moscheilor, unde sunt situate moscheea Al-Aqsa şi Domul Stâncii, dar accesul la acest loc este controlat de Israel. Cu puţin timp înainte de luna Ramadanului din acest an, oficialităţi israeliene şi iordaniene şi-au intensificat contactele pentru a se evita noi confruntări între poliţia israeliană şi manifestanţi palestinieni.

Noile violenţe din Ierusalim intervin după o serie de atacuri în Israel şi operaţiuni ale armatei israeliene în Cisiordania.

Începând din 22 martie, Israelul a fost vizat de patru atacuri, dintre care primele două au fost comise de arabi israelieni cu legături cu organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), iar celelalte două de palestinieni originari din zona Jenin, în nordul Cisiordaniei.

Aceste atacuri s-au soldat cu 14 morţi. Potrivit AFP, 21 de palestinieni, printre care autori ai atacurilor, au fost ucişi în violenţe după 22 martie.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri