Foto 13.000 de oameni din Beijing, scoși forțat din case noaptea și încolonați pentru a fi duși în carantină: "E la fel ca în Shanghai"

Data publicării:
carantina in china
13.000 de oameni din Beijing, scoși forțat din case noaptea și încolonați pentru a fi duși în carantină. FOTO: Twitter Laurie Chen

Peste 13.000 de locuitori dintr-un complex rezidențial din sud-estul Beijingului au fost scoși forțat din case vineri noapte pentru a fi duși în carantină, după ce au fost descoperite 26 de cazuri de infectare cu coronavirus, scrie Le Figaro.

Mai multe imagini și informații despre situația lor au fost distribuite pe rețelele sociale. Deși testați negativ, oamenii au fost duși peste noapte în hoteluri de carantină și amenințați cu represalii dacă se opun.

"Experții în sănătate au decis că toți locuitorii din Nanxinyuan vor fi plasați în carantină de la miezul nopții de 21 mai, timp de șapte zile", au anunțat autoritățile sanitare din districtul Chaoyang. "Vă rugăm să cooperați sau vă veți suporta consecințele legii", au adăugat acestea.

"La fel ca în Shanghai"

Fotografiile distribuite pe rețelele sociale arată sute de oameni încolonați, cu bagajele în întuneric, înainte de a fi urcați în autocare în afara complexului rezidențial.

"Unii dintre noi au fost închiși timp de 28 de zile din 23 aprilie și toți am fost testați negativ de atunci", a reclamat un rezident pe Weibo. "Mulți dintre vecinii mei sunt în vârstă sau au copii mici".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Locuitorilor li s-a cerut să-și împacheteze hainele și câteva lucruri de strictă necesitate și li s-a spus că locuințele lor vor fi igienizate, sunt informațiile de pe Weibo.

China a urmat o politică "zero Covid", supusă unor critici intense, care a constat în închiderea granițelor, teste masive, izolarea orașelor și carantinarea forțată pentru contacții cazurile depistate pozitiv. Beijingul se confruntă cu cel mai mare focar de contaminare de la începutul pandemiei. Varianta Omicron a infectat peste 1.300 de persoane de la sfârșitul lunii aprilie, ceea ce a dus la închiderea pe perioadă nedeterminată a restaurantelor, școlilor și obiectivelor turistice.

Luna trecută, mii de locuitori din Shanghai au fost trimiși în centre de carantină improvizate, aflate la kilometri distanță. "Este exact la fel ca în Shanghai, primul pas este să tai apa și curentul, apoi să ceri cheile... apoi să dezinfectezi casele. Electrocasnice, mobilier, haine, mâncare... toate sunt distruse", potrivit unui mesaj distribuit pe rețelele sociale.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un copil de 12 ani, fără ezitare, a luat arma și a tras pentru a-și salva tatăl din...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
Newsweek
Anca Agemolu, diva muzicii, sacrificiu din iubire. Gestul crud făcut de comuniști la adresa ei
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei