12 oameni au murit după ce au fost loviți de trăsnete, în India

Data actualizării: Data publicării:
un barbat cu o umbrela
În fiecare an, odată cu începutul sezonului musonic, sute de persoane îşi pierd viaţa în India în incidente provocate de descărcări electrice. FOTO: Profimedia Images

Cel puţin 12 persoane au fost ucise de trăsnete în statul Bihar din estul Indiei, au anunţat luni autorităţile, citate de agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Statul indian Bihar a fost lovit în ultimele 24 de ore de ploi abundente şi furtuni însoţite de descărcări electrice, care au afectat şapte districte.

„În ultimele 24 de ore, din cauza trasnetelor au fost raportate câte trei decese în Jamui şi Kaimur, două în Rohtas şi câte unul în Saharsa, Saran, Bhojpur şi Gopalganj”, conform unui comunicat emis de biroul ministrului-şef din Bihar.

Potrivit rapoartelor, majoritatea persoanelor lovite de trăsnete lucrau pe câmpuri şi se adăpostiseră sub copaci, în timpul ploilor.

În fiecare an, odată cu începutul sezonului musonic, sute de persoane îşi pierd viaţa în India în incidente provocate de descărcări electrice.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri