Cel puțin 12 copii din India au ajuns la spital după ce li s-a administrat dezinfectant de mâini în loc de un vaccin sub formă de picături împotriva poliomielitei în cadrul unei campanii naționale de vaccinare, informează CNN. Incidentul a avut loc duminică, într-un centru medical din orașul Yavatmal, statul Maharashtra.
Potrivit lui Shrikrishna Panchal, membru al consiliului districtului Yavatmal, situația a ieșit la lumină după ce unul dintre copii s-a simțit rău. Toți copiii au fost internați în spital și sunt în stare stabilă.
O anchetă a fost declanșată împotriva a trei angajați ai centrului medical, inclusiv un doctor care a fost prezent în timpul incidentului.
Duminică, Ministerul Sănătății și Familiei din India a început o campanie națională de vaccinare împotriva poliomielitei.
Virusul poliomielitei era cândva des întâlnit, iar în cazul copiilor mici poate afecta sistemul nervos și cauza afecțiuni musculare sau paralizie. Nu există tratament sau leac, însă vaccinarea poate preveni infecția.
În 2014, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că virusul poliomielitei a fost eradicat din India, după trei ani în care numărul cazurilor a rămas constant. Cu cinci ani înainte, India găzduia jumătate din cazurile raportate la nivel mondial și era considerată o țară unde eradicarea bolii era foarte dificilă, din cauza densității mari a populației și a lipsei condițiilor de igienă.
Eradicarea poliomielitei din India a fost considerată o mare reușită, însă programele de vaccinare și supraveghere trebuie să continue pentru a preveni epidemii. Poliomielita a fost eradicată în Asia de Sud-Est, America de Nord, America de Sud, America Centrală, Europa, Africa, Australia și insulele din împrejurimi. Tulpini ale virusul poliomielitei mai circulă acum doar în Afganistan și Pakistan.
Editor : V.M.