Vosganian: Două treimi dintre români spun că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, dar pieţele publice nu se pot umple cu oameni statistici

Data publicării:
varujan

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, face câteva remarci despre cine ar putea protesta în România, atunci când e vorba despre motivaţii economice. El precizează că statisticile arată că două treimi dintre români spun că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, numai că pieţele publice nu se pot umple cu oameni statistici.

Varujan Vosganian
Foto: Varujan Vosganian / Facebook

Varujan Vosganian scrie pe contul său de Facebook că în istoria recentă a protestelor din România „apar noutăţi”: „Pentru a fi în ton cu alte mişcări de stradă din Europa, protestele încearcă să capete motivaţii de natură economică. Primele rezultate s-au văzut: o participare firavă, lipsită de convingere. Putea fi, însă, altfel? Cine ar putea fi susţinătorii revoltaţi ai unor revendicări de natură economică?”.

El analizează categoriile celor care ar putea ieşi la proteste, în primul rând cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Menţionând că rata şomajului în România este în jur de 4%, una dintre cele mai scăzute din Europa, la jumătate faţă de şomajul din zona euro, Vosganian consideră că „la noi ar protesta, mai degrabă, patronii care nu găsesc salariaţi decât salariaţii care nu găsesc patroni”.

Desprea bugetari, deputatul ALDE spune că aceştia nu au motive de revoltă, iar „leafa la stat devine, adesea, ispititoare chiar şi pentru personalul din sectorul privat”. „Ba se mai aude că bugetarii vor primi, începând cu 2019, şi două salarii minime pe an, ca indemnizaţie de hrană”, adaugă Vosganian, potrivit News.ro.

El continuă susţinând că salariaţii cu venituri mici au cele mai mici motive de revoltă: „Salariul minim a crescut în ultimii doi ani de la 1250 lei în 2016 la 1900 în 2018. Începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim va urca la 2080 lei iar pentru alte categorii chiar mai mult: la 2350 (pentru cei cu studii superioare şi vechime de un an) sau chiar la 3000 lei (pentru cei din construcţii)”.

În opinia sa, nici pensionarii nu au motive de nemulţumire, pentru că în ultimii ani pensiile au avut creşteri substanţiale: punctul de pensie a crescut de la 871 de lei în 2016 la 1100 de lei în 2018, iar noua Lege a pensiilor, proaspăt votată în Parlament, nu oferă pensionarilor niciun motiv de nemulţumire.

„Singurele categorii care rămân sunt patronii, managerii din sectorul privat şi salariaţii din domeniul financiar-bancar ori din companiile străine. Managerii nu au destul timp, iar salariaţii marilor corporaţii nu au destulă răbdare pentru a da consistenţă protestelor. Cât despre patroni, ei utilizează alte mijloace de convingere a elitei politice decât statul în stradă”, afirmă vicepreşedintele ALDE.

„Aşadar, când e vorba de motivaţii economice, cine ne sunt protestatarii? E drept, statisticile arată că două treimi dintre români spun că ne îndreptăm într-o direcţie greşită. Numai că pieţele publice nu se pot umple cu oameni statistici”, încheie Varujan Vosganian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...