Virgil Popescu: Miniştrii Energiei din UE nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului preţului la gaze

Data publicării:
virgil popescu
Virgil Popescu, ministrul Economiei. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Miniştrii Energiei din UE nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul UE, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, informează Agerpres.

"Am participat la reuniunea extraordinară a Consiliului miniştrilor Energiei, la Bruxelles. După două zile de discuţii şi negocieri lucrările s-au finalizat aseară târziu, dar nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul Uniunii Europene", a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Discuţiile vor continua în perioada următoare.

"România, alături de Spania, Italia, Belgia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Lituania şi Slovenia susţin un plafon rezonabil pe preţ care să nu dea un semnal în piaţă de creştere a preţului, ci din contră să ajute la stabilizarea acestuia la valori rezonabile", a declarat ministrul Energiei.

Executivul comunitar a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

Potrivit Reuters, ţări ca Belgia, Polonia şi Italia susţin că o plafonare este necesară pentru ca economiile să nu fie afectate masiv de preţul ridicat al energiei. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, care include Germania, Ţările de Jos şi Austria, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.

12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document în care cer ca plafonarea preţului să fie "semnificativ" mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului comunitar.

"Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător", se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa) şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri