Veşti proaste pentru iubitorii ciocolatei: scumpirile o pot transforma în produs de lux

Data publicării:
cioco-1

Vremea proastă şi fluctuaţiile de curs valutar în ţările mari producătoare de cacao au dus preţurile în sus. Cotaţiile au crescut cu 10% anul acesta şi au ajuns la un preţ de aproape 3200 de dolari pe tonă. Dacă totuşi creşterea va continua, ciocolata adevărată, cu conţinut ridicat de cacao şi ingrediente de calitate, va deveni un produs de lux precum şampania.

Preţul de aproape 3200 de dolari pe tonă este cel mai ridicat nivel din iulie 2011 încoace, când vremea proastă a dus la un vârf al cotaţiilor. Preţurile se menţin sus pentru că există temeri că marii producători de boabe de cafea, în special cei din Africa, nu ar putea ţine pasul cu cererea tot mai mare venită din Occident şi China.

Industria mondială a ciocolatei este estimată la o valoare de 90 de miliarde de dolari. Cultivatorii de boabe de cacao, africanii, câştigă cel mai puţin, pentru că exportă materie primă şi nu fabrică ciocolata pe plan local.

Anul trecut, creşterea cotaţiilor a fost de 20% pe fondul cererii mai mari din pieţele emergente.

China are cel mai crescut apetit pentru ciocolată. În ultimii patru ani, consumul de dulciuri s-a triplat în China, potrivit CNBC. Un consumator asiatic mănâncă 100 grame de ciocolată pe an, cu mult sub consumul din Europa, dar China compensează cu populaţia numeroasă. Germanii mănâncă nouă kilograme de ciocolată pe an, iar românii cumpără sub 2 kilograme.

Chiar dacă vremea este un factor sezonier, pe termen lung, cererea mare este cea care va modica piaţa. Nu există atât de multe plantaţii care să acopere cererea şi în acelaşi timp să păstreze preţul la un nivel decent.

Pentru cei care nu îşi vor permite să cumpere ciocolată scumpă, producătorii au deja în pregătire tot felul de înlocuitori. Dacă preţurile continuă să crească în ritm accelerat, ca până acum, producătorii de ciocolată vor fi forţaţi să folosească aceste ingrediente mai ieftine. În loc de unt de cacao, fabricanţii pot să folosească ulei de palmier sau un extract din seminţe de bumbac, ieftine şi din abundenţă. Practic, orice înlocuitor care să ţină mai jos preţurile la raft.

Există însă şi limitări. Dacă în procesul de fabricaţie intră prea mulţi înlocuitori, atunci produsul nu se mai numeşte ciocolată - este doar un surogat.

În trecut, preţurile la ciocolată au fost relativ stabile, deoarece consumatorii sunt destul de sensibili la orice schimbare. Dacă totuşi creşterea va continua, ciocolata adevărată, cu un conţinut ridicat de cacao, va deveni un produs de lux, precum şampania.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei