Primul pas pe care trebuie să îl facă cei care doresc să cumpere acţiuni prin intermediul bursei este să se adreseze unui broker. Acesta îi va ajuta să deschidă un cont de investiţii la o societate de brokeraj. Pentru aceasta este nevoie doar de actul de identitate şi de un extras de cont.
Apoi trebuie alimentat contul de investiţii pentru a achiziţiona acţiunile pe care le doresc. Suma minimă care trebuie depusă diferă în funcţie de societatea de brokeraj aleasă. De regulă, aceasta este cuprinsă între 3.000 și 10.000 de lei.
Abia la acest punct se pot cumpăra acțiuni listate la bursă. Tranzacţiile se fac prin intermediul brokerului ales, cu se poate ține legătura prin telefon, fax, email, poștă sau direct, la sediul societății de brokeraj. El poate oferi inclusiv sfaturi, opinii sau recomandări pentru a putea face cele mai bune alegeri. Investitorii mai experimentați pot cumpăra sau vinde acțiuni singuri, prin intermediul aplicațiilor online.
Trebuie însă știut că fiecare tranzacție este taxată. Comisioanele percepute de firmele de brokeraj sunt cuprinse între 0,25 la sută și patru la sută, în funcție de valoarea tranzacțiilor efectuate pe parcursul unei luni.