Un tânăr care a avut norocul să obțină joburi bune, în companii de succes, a povestit pentru Business Insider că a avut înțelepciunea de a investi o mare parte din banii câștigați, astfel că se poate pensiona fără probleme la 29 de ani, neavând nevoie să mai muncească vreodată.
Daniel George spune că s-a gândit prima data la pensie pe când avea doar 24 de ani. Atunci, după un internship, și-a găsit un loc de muncă la Google X, cu un salariu de 265.000 de dolari pe an.
„Am făcut calcule și mi-am dat seama că, după câțiva ani de economisire, aș putea să mă întorc cu ușurință în India (țara lui natală - n.n.) și să mă pensionez dacă aș vrea”, a spus el.
Înainte de a lucra la Google X, Daniel George a făcut un doctorat la Universitatea Illinois, pe care l-a finalizat în decembrie 2018. La acea dată avea economii de 100.000 dolari, bani obținuți din burse și premii, salariu de la o companie de tehnologie unde a lucrat full time, dar și din internshipul plătit la Google.
„Am început să investesc cu prudență în acțiuni la companii de tehnologie, inclusiv Google, Apple, Amazon, Nvidia și Tesla, alocând doar câteva mii de dolari pentru fiecare. Cei mai mulți bani au ajuns în contul meu bancar și au generat și o mică dobândă. Nu știam prea multe despre finanțe și mi-a fost frică să investesc mai mult”, a mai spus el.
Google i-a schimbat perspectiva asupra economiilor
Spune că la Google a avut un job de vis. În afara beneficiilor și facilităților uimitoare, a avut ocazia să învețe mai multe despre finanțe și impozite. Atunci câștiga mai mulți bani decât oricând, dar jumătate din ei se duceau pe taxe.
A învățat cum să-și minimizeze obligațiile fiscale prin optimizarea conturilor de pensionare și și-a limitat cheltuielile, astfel că acestea reprezentau puțin peste 10% din venituri.
„Am mers la serviciu pe jos sau cu bicicleta și nu mi-am cumpărat niciodată o mașină. Am mâncat zilnic trei mese la Google (acesta fiind unul din beneficiile pe care compania le oferea angajaților - n.n.), așa că am cheltuit rar bani pentru mâncare. Chiar dacă locuințele în Silicon Valley sunt de obicei foarte scumpe, chiria mea a fost destul de mică, pentru că am împărțit un apartament cu prietenii mei”, a spus el.
Daniel George spune că în timp ce colegii lui și-au cumpărat mașini sau case scumpe, el a decis să investească o mare parte din câștiguri, fiind conștient de faptul că veniturile îi puteau crește exponențial dacă investește cât mai devreme.
Astfel, în acea perioadă a investit anual peste 75.000 de dolari.
La 26 de ani putea să se pensioneze dacă s-ar fi întors în India
În 2020, când avea 26 de ani, putea să se retragă din activitate, cu condiția să se întoarcă în India, unde viața este mai ieftină. La acea dată deja făcuse investiții de peste 500.000 de dolari, care i-ar fi asigurat un venit satisfăcător.
Însă și-a cunoscut viitoarea soție - cetățeană americană - așa că planurile i s-au schimbat. Trebuia să economisească mai mult ca să poate locui împreună în SUA.
Din ce în ce mai preocupat de investiții
În iunie 2020, un recrutor de la colosul bancar JPMorgan i-a oferit oportunitatea de a conduce proiecte de IA aplicate în cadrul companiei. A acceptat postul entuziasmat că putea să învețe și mai multe despre finanțe. De asemenea, salariul era dublu.
„Chiar dacă venitul și averea netă mi-au crescut, tot nu trăiam extravagant. Cheltuiam doar pe mâncarea în oraș, pentru că nu voiam să gătesc. Singurele mele bunuri erau hainele, o saltea, un pat și un televizor”, a mai spus el.
Jobul de la JPMorgan era unul remote, așa că la sfârșitul lui 2020 el și viitoarea soție au renunțat la apartamentul pe care îl aveau în chirie și au început să călătorească.
„De atunci, locuim în hoteluri din întreaga lume și stăm în fiecare oraș două sau trei săptămâni”, a spus Daniel George.
La 27 de ani ajunsese să economisească 1 milion de dolari. „Portofoliul meu de acțiuni mergea bine și îmi investisem toate salariile și bonusurile mari de la JPMorgan”, a mai spus el.
„Până la începutul lui 2023, la 29 de ani, averea mea netă a crescut. Știam că mă pot pensiona în siguranță și că pot locui oriunde, întrucât cheltuiam doar 2% din investițiile mele. M-am gândit ce vreau să fac cu restul vieții mele. Luam în calcul să nu mai lucrez și să călătoresc full tine, dar cred că ar fi fost plictisitor”, a mai spus el.
Pentru că este pasionat de domeniul inteligenței artificiale, a hotărât să se ocupe în continuare de asta, dar să o facă în termenii lui.
„Așa că am părăsit JPMorgan în august 2023, la vârsta de 29 de ani și am co-fondat un startup AI cu câțiva prieteni. Pentru că pot să-mi permit să nu-mi fac griji din cauza salariului, am zis că risc să-mi înființez propria companie”, a mai spus el.
Daniel George spune că poate oricând să renunțe la acest proiect, pentru că veniturile pasive pe care și le-a asigurat îi pot susține familia chiar și atunci când el și soția lui vor avea copii.
Daniel George a pus la dispoziția Business Insider documente care dovedesc situația lui financiară.
Editor : D.C.