Platforma unde se pot înscrie firmele care doresc să obţină granturi în valoare totală de un miliard de euro a devenit operaţională marţi de la ora 10:00, a anunţat Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Guvernul a aprobat în 31 iulie OUG 130/2020 privind acordarea unor granturi de un miliard de euro în total pentru firmele afectate de criza Covid-19, din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020.
Începând de marţi, este activă, pe linkul https://granturi.imm.gov.ro, etapa de creare profil, user şi parolă, etapa premergătoare lansării celor trei măsuri de sprijin. În această etapă toţi aplicanţii interesaţi de oricare dintre cele trei măsuri de sprijin vor avea posibilitatea preînregistrării datelor reprezentanţilor legali/împuterniciţi, precum şi datelor persoanelor juridice.
În această primă etapă nu contează ordinea înregistrării datelor şi nici principiul "primul venit, primul servit". Această etapă de preînregistrare va rămâne deschisă pe toată perioada de înscrieri la cele trei măsuri.
Pentru a putea încheia cu succes această etapă de preînregistrare, creare profil, user şi parolă, este necesară semnătura electronică validă.
Această etapă se adresează tuturor categoriilor de beneficiari eligibili aferenţi celor trei măsuri instituite de OUG 130/2020, respectiv IMM, PFA, ONG, cabinet medical individual (CMI).
Pentru etapele următoare, aplicanţii trebuie să aibă depuse toate situaţiile financiare aferente anului 2019, să verifice autorizarea codurilor CAEN pe care vor aplica, să urmărească periodic site-urile imm.gov.ro şi economie.gov.ro.
Reprezentanţii ministerului mai amintesc că aplicaţia de eliberare a certificatelor de urgenţă este disponibilă până marţi la ora 23:59, pe site-ul prevenire.gov.ro.
Ghid pre-înregistrare pentru aplicanți în vederea deschiderii celor 3 măsuri de sprijin
Redactare Georgiana Marina