Tribunalul București a suspendat rezilierea contractului pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania

Cristina Sbîrn Data actualizării: Data publicării:
santierul chetani-campia turzii
Imaginea dezastrului de pe șantierul Chețani-Câmpia Turzii, FOTO: Captura video Pro Infrastructura

Tribunalul București a admis, luni, contestația depusă de compania Straco Grup SRL privind rezilierea de către CNAIR a contractului pentru tronsonul Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania. Deciza este executorie, însă poate fi atacată cu apel. De asemenea, a fost suspendată și executarea scrisorii de garanție bancară.

Contractul a fost reziliat de CNAIR pe 11 martie, după ce ministrul Transporturilor Cătălin Drulă anunța că progresul în ultimele cinci luni a fost de doar 1%. 

„Cu lucrări începute în anul 2016, dar ajunse în 2021 abia la stadiul de sub 40%, nu putem face performanță în dezvoltarea infrastructurii și a României, în general. Progresul în ultimele 5 luni a fost 1%. CNAIR a reziliat astăzi contractul”, anunța Cătălin Drulă.

Ministrul spunea că, pe acest tronson, constructorul a ajuns în insolvență și cu subcontractori neplătiți. La câteva zile de la rezilierea contractului pentru secțiunea Chețani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania, o filmare aeriană arăta imaginea dezastrului.

În prezent, lucrările deja executate încep să se degradeze. 

Drulă: „Acest contract este practic mort de ani de zile”

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a spus că decizia va fi atacată la Curtea de Apel.

„Există cale de atac și în apel se vor putea prezenta argumentele care arată cum firma Straco nu a lucrat decât 1% în ultimele 6 luni, cum au fost nenumărate înștiințări de remediere la care nu au răspuns, cum contractul care trebuia să se termine în 12 luni este la mai bine de 5 ani de când a început și nu e decât pe la 40 la sută”, a spus la Digi24 Cătălin Drulă.

„Acest contract este practic mort de ani de zile. Nu se lucrează, se lucrează în bătaie de joc. Din păcate au mai băgat la apă subcontractori de bună credință care au lucrat pentru această firmă aflată în insolvență. Din păcate, la această primă decizie nu a putut Compania de Drumuri să-și prezinte argumentele, nefiind citată, fiind în procedură de urgență, dar la Curtea de Apel va putea și sunt convins că justiția va lua o decizie în interesul infrastructurii din România”, a adăugat ministrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri