TAROM vrea să vândă 14 avioane vechi. Câți bani vrea să obțină pe ele, într-o piață afectată de pandemie

Cristina Sbîrn Data publicării:
Avioane TAROM pe aeroport.
Avioane TAROM pe aeroport. Foto: Facebook/TAROM; Robert Dumitrescu

Pandemia a prins compania aeriană de stat cu o flotă supradimensionată. 29 de avioane poartă, în prezent, însemnele TAROM, în condițiile în care în perioada 2017-2020 în flota companiei au intrat mai multe aeronave Boeing și ATR, iar șefii transportatorului aerian nu au reușit să scape de cele vechi.

În condițiile în care, restricțiile de circulație generate de criza sanitară au dus la o restrângere drastică a numărului de zboruri, multe dintre aeronave stau mai mult la sol decât în aer și, în loc să producă bani, consumă.

Așa că șefii companiei și-au anunțat intenția de a renunța la 14 dintre ele. Este vorba despre aeronave Boeing, ATR și Airbus fabricate în perioada 1993-2007. Ar vrea să obțină pe ele, în total, aproape 99 miliioane de dolari, bani de care TAROM are nevoie ca de aer. Cel mai mult se cere pentru o aeronavă Boeing 737 din 2003: aproape 14 milioane de dolari.

Alte 7 aeronave mici, folosite în cursele interne sau pe distanţe scurte, ar urma să fie predate celor de ATR, cu care TAROM a semnat un contract pentru achiziția a 9 aeronave noi, din care 4 au fost deja livrate.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, declara recent, la Digi24, că planul de restructurare al TAROM, care pe lângă reducerea cheltuielilor, inclusiv cele cu personalul, vizează și uniformizarea flotei, ar putea readuce compania aeriană de stat pe profit în 3-4 ani.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: Se lucrează intens la un plan de restructurare, în scris dar și în faptă. Planul implică uniformizarea flotei. Va rămâne cu o flotă ceva mai mică, cam trei sferturi din flota actuală, se vând avioanele vechi și or să vină avioane noi. Se poate face o companie eficientă. Vor fi doar două tipuri de aeronave, Being și ATR, ceea ce ar reduce mult costurile.

Ministerul Transporturilor preciza în februarie, răspunzând la întrebarea unui deputat, ca planul de de redimensionare și reînnoire a flotei TAROM, care a ajuns și pe masa Comisiei Europene, prevede ca peste șase ani flota companiei aeriene să fie formată din 21 de aeronave.

Dintre acestea, 14 vor fi noi. Aici intră cele 9 ATR-uri pentru care s-a bătut palma încă din 2019 și dintre care 4 au ajuns deja la București, dar și cele 5 avioane Boieng 737 MAX, care ar urma să fie livrate începând cu 2023 și care costă 586 de milioane de dolari. Din flota actuală, doar 7 aeronave vor mai zbura. 4 dintre ele au fost închiriate de la Boeing în 2017-2018 pentru o perioadă de 7, respectiv 10 ani.

Planul de restructurare al TAROM prevede și renunțarea până în vară la 700 de angajați.

Ce aeronave ar vrea TAROM să vândă

  • 4 aeronave Airbus 318 - prețuri între 6,52 mil. $ și 6.86 mil. $
  • 4 aeronave Boeing 737-300 - prețuri între 1,48 mil.$ și 6,42 mil. $
  • 4 aeronave Boieng 737-700 - prețuri între 10,71 mil. $ și 13,98 mil. $
  • 2 aeronave ATR 42 - preț 3,91 mil. $/buc.

Sursa: TAROM

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...