DN18, bani cu țârâita și în 2018 | CNAIR: "Bugetul pentru anul 2018 este insuficient pentru finalizarea lucrărilor"

Data actualizării: Data publicării:
DN18
@Shutterstock

"Bugetul pentru anul 2018 este insuficient pentru finalizarea lucrărilor". Asta scrie negru pe alb într-un document oficial al Companiei de Drumuri în legătură cu lucrările de reabilitare a celui mai important drum care leagă Maramureșul de Bucovina.

Sursa foto: adevărul.ro

Banii alocați pentru repararea celor 147 de kilometri de drum aflați în lucru sunt insuficienți pentru terminarea lucrărilor anul acesta. Deci încă un an de chin pentru șoferi,. Asta în condițiile în care la zeci de kilometri de drum se lucrează încă din 2011. Culmea este că, cel puțin declarațiv, infrastructura a fost anunțată ca fiind o prioritate a guvernelor PSD-ALDE.

Începute în urmă cu aproape 7 ani, lucrările la cei aproape 59 de kilometri ai DN18 între Baia Mare și Sighetul Marmației riscă să nu fie gata nici anul acesta. Banii alocați sunt prea puțini. La fel s-a întâmplat și anul trecut. Informațiile apar într-un document oficial al Companiei de Drumuri.

"Datorită (din cauză, n.red) bugetului insuficient alocat pentru anul 2017, perioada de execuție a lucrărilor a fost extinsă, termenul de finalizare estimat, anul 2018. Bugetul comunicat pentru anul 2018 este insuficient pentru finalizarea lucrărilor. S-a solicitat suplimentarea bugetului", stă scris în documentul citat, realizat e compania condusă de Ștefan Ioniță. Și asta în condițiile în care constructorul are gata 93% din lucrare.

"Bani insuficienți pentru efectuarea plăților către antreprenor"

Lipsa banilor pune piedică reparațiilor și la ceilalți 88 de kilometri aflați în lucru, unde lucrările ar fi trebuit să fie gata până în septembrie anul acesta.



Constructorii care lucrează pe loturile Moisei – Borșa, Borșa - Șesuri și Șesuri – Cârlibaba au deschis șantierele în 2015. Cum banii au fost alocați și până acum cu țârâita sau deloc, constructorii nu s-au grăbit cu lucrările. Stadiul acestora este cuprins între 55% și 70%. Șefii de la Drumuri recunosc că nu au cu ce să-i plătească pe drumari și spun că au nevoie de bani în plus față de cei primiți pentru ca lucrările să se încheie în acest an.

Cel mai întârziat lot al DN18 este cel dintre Cârlibaba și Iacobeni. Pentru repararea celor aproape 21 de kilometri de șosea nu există nici măcar autorizație de construcție. Drumarul a lucrat, însă, și în lipsa acestei autorizații esențiale. Stadiul lucrărilor este la 10%.

65 milioane de lei în 2018 pentru repararea a peste 1.100 de drumuri

Prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru Ministerul Transporturilor, pentru anul acesta s-au alocat 65,4 milioane de lei pentru reabilitarea a zece drumuri naționale, printre care și DN18, drumuri a căror lungime totalizează peste 1.100 de kilometri.

DN18 are nevoie de 206 milioane de lei

Calculele arată, însă, că numai pentru finalizarea lucrărilor la DN18 ar fi necesare anul acesta peste 206 milioane de lei, în condițiile în care Compania de Drumuri a rămas și așa în urmă cu plățile către constructori.

Infrastructura, prioritate doar în declarații

"Bazele bugetului pe 2018 sunt sănătatea, educația și infrastructura", declara anul trecut fostul premier Mihai Tudose pe vremea căruia s-a făcut împărțirea banilor pentru acest an.

De la tribuna Parlamentului, la votul de învestitură, actualul premier Viorica Dăncilă promitea investiții majore în infrastructură și creșterea cu peste 50% a numărului de drumuri modernizate. Alocările de fonduri îi contrazic.

Foto: Ionuț Dumitru, șef al Consiliului Fiscal. ”În acelaşi timp, investiţiile au evoluat foarte slab în ultimii ani, chiar cu scădere în 2016 de circa 4%, pe o creştere economică foarte înaltă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...