Soluția suedeză care ar putea face „drumurile morții” din România mai sigure. Pe ce șosele ar putea fi implementată

Data publicării:
sosea
Soluția suedeză care ar putea face „drumurile morții” din România mai sigure. Pe ce șosele ar putea fi implementată. Foto: Captură Digi24

Drumul morții, asa cum este cunoscut DN 2, șoseaua care leagă Bucureștiul de Moldova, ar putea deveni mai sigur. Compania de Drumuri vrea extinderea "modelului suedez" cu două benzi clasice pe un sens și o singură bandă pe sensul opus, care permite depășirea în siguranță și reduce riscul de accidente frontale. Deocamdată, acest sistem este implementat doar pe 10 kilometri între Sinești și Movilița, în județul Ialomița. Soluția ar urma să fie implementată și pe DN28.

Aproape 370 de kilometri de drum național ar urma să fie făcuți mai siguri în următorii 2-3 ani cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. Vizate sunt DN2, cel mai periculos drum din ţară, și DN28, care leagă Săbăoani, din județul Neamț, de Iași.

Cristian Andrei - directorul Direcției de Siguranță a Circulației în CNAIR: Lucrările vor conta în schimbarea asfaltului, pentru a asigura o scurgere a apelor corectă din punct de vedere ingineresc pentru că trebuie schimbate pantele. De asemenea, acolo unde se poate se vor face lucrări de lărgire a părții carosabile în zona acostamentelor neconsolidate pentru a putea avea o zonă de refugiu pentru vehiculele care pot rămâne blocate, se va modifica marcajul pentru a asigura 2+1. Se vor trata în localități trecerile de pieteni. Acolo unde se va putea se va amplasa parapet de siguranță. Noi am estimat la 107 milioane lei această investiție.

În afara localităților va fi implementat sistemul suedez de circulație 2+1, cu două benzi pe un sens și o altă bandă pe sensul opus. Cea centrală este utilizată ca bandă de depășire alternativă pentru șoferii din fiecare direcție, pentru a reduce riscul de accidente.

Cele două șosele permit acest lucru, deoarece chiar dacă au în principal o bandă pe sens, au și un acostament lărgit pe care mulți șoferi îl consideră acum, în mod greșit, ca fiind a doua bandă de circulație, deși el este mai îngust. Acest lucru face ca greșelile de la volan să se transforme rapid în tragedii.

Sistemul suedez a fost introdus acum 4 ani pe 10 kilometri din DN2, între Sinești și Movilița din județul Ialomița. Potrivit Poliției Rutiere, între 2010 și 2019, pe această porțiune de drum și-au pierdut viața 41 de oameni. După introducerea acestui sistem, numărul de accidente grave s-a redus. La fel și numărul de morți.

Ionuț Ciurea - directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura: După ce s-a reconfigurat în primul an nu a murit nimeni. Din 2019 și până acum au mai fost doar 2 accidente foarte grave cu 8 morți.

Ambele accidente, unul provocat de o intrare voluntară într-o depășire și celălalt cauzat de o adormire la volan și o intrare involuntară pe contrasens, ar fi putut fi mai puțin grave dacă drumul ar fi avut parapet, spun cei de la Pro Infrastructura.

Ionuț Ciurea - directorul executiv al Asociației Pro Infrastructura: Eu spun foarte simplu. Fără parapet înseamnă moarte.

Tocmai de aceea, asociația cere ca șefilor de la Drumuri să monteze parapet acolo unde aplică soluția suedez de creșterea a siguranței, iar ca să-i facă loc ar putea umbla la dimensiunea benzilor de circulație. Șefii de la Drumuri, pe de altă parte, spun că existenta unui parapet ar putea îngreuna intervenția echipajelor de salvare în caz de accident.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri