Conducerea operatorului low-cost Ryanair schimbă foaia în discuţiile cu sindicatele: pentru a evita respectarea concesiilor făcute în urma grevelor şi menţionate în noile contracte colective de muncă, şefii companiei vor renunţa la unele pieţe şi ameninţă că vor muta mare parte din activităţi pe subsidiara Ryanair Sun.
E o divizie separată ultra low cost, care operează în Polonia, dar care are rezultate bune. Iar angajaţii acestei subsidiare vor fi plătiţi în baza unor contracte de tip PFA. Cei care se opun, ar urma să fie concediaţi.
În acest fel, operatorul împuşcă doi iepuri. Scapă de gura sindicatelor şi îşi sporeşte şi prezenţa în estul Europei.
E o decizie care nu le pică bine sindicatelor, dar operatorul e pregătit sa meargă înainte.
Ryanair susţine că toate contractele salariaţilor care vor lucra în subsidiara poloneză a Ryanair vor fi modificate după modelul celor deja existente acolo.
Adică, vor fi contracte individuale de muncă, de prestări servicii. În acest fel, angajaţii nu vor avea reprezentarea într-un sindicat care să apere drepturile. Practic nu vor mai fi angajaţi ci parteneri de afaceri.
Avantajele, potrivit companiei low-cost, e că vor primi mai mulţi bani în mână.
Kenny Jacobs, CMO Ryanair: „Mă aştept ca sindicatele să spună lucruri negative despre acest plan, dar aşa funcţionează pieţele din Polonia, aşa sunt construite contractele”.
Dezavantajele însă există - în baza noilor contracte, angajaţii nu vor beneficia de anumite drepturi precum concediu medical plătit.
Cine nu semnează, are două opţiuni: fie acceptă mutarea în altă ţară, precum Germania sau Marea Britanie, ceea ce presupune intrarea pe alte rute, sau va rămâne fără lucru în Polonia.
Câteva sute de membri ai echipajelor de bord din Polonia s-au grupat într-un mic sindicat, dar demersul nu e recunoscut la vârful companiei.
Justyna Boczkur, lider de sindicat: „Avem familii, avem ipoteci de plătit în Polonia, oamenii vor să rămână aici. Vor să lucreze tot pentru Ryanair, dar nu ştiu ce are de gând compania cu noi, asta e cea mai dificilă parte din situaţia creată. În aceste condiţii, salariaţii nu vor avea de ales decât să semneze noile contracte”.
Analiştii susţin că, pe de o parte, Ryanair a mimat pe parcursul anului o responsabilitate socială în discuţiile cu sindicatele.
Dar avea deja un plan în minte, acela de a lucra cu salariaţi ale căror drepturi să nu fie apărate de nimeni. Şi nu se ferea să-l folosească pe post de ameninţare. Când piloţii irlandezi ameninţau anul acesta că se vor alătura grevelor, compania anunţa că va reduce capacităţile din Irlanda şi va oferi soluţii de relocare a angajaţilor chiar la Ryanair Sun. Deocamdată, subsidiara ultra-low-cost operează numai în Polonia, iar operatorul irlandez a refuzat să spună dacă va fi extinsă şi în alte ţări din regiune.
Numărul aeronavelor operate de subsidiara Ryanair Sun vor creşte anul viitor de la 5 la 20, deci sucursala e competitivă.
Şefii companiei declarau prin vară că vor să crească afacerile Ryanair Sun şi pe cele ale subsidiarei austriece Laudamotion cât mai rapid posibil. Iar investitorii erau asiguraţi prin octombrie că cele două unităţi vor fi responsabile în mare parte de creşterea companiei. Cu planuri de achiziţie de peste 200 de aeronave în următorii cinci ani, Ryanair are capacitatea de a-şi spori prezenta în estul şi centrul Europei cu cele două subsidiare.
Promovând un model ultra-low-cost, va deveni astfel un rival extrem de competitiv pentru compania maghiară Wizz Air.
Şi dacă va reuşi să mute aeronavele şi echipajele de bord rapid între aeroporturi, atunci va avea printre cele mai mici costuri de operare din Europa, un mare avantaj în faţa rivalilor.
Pentru a-şi duce la îndeplinire planurile, Ryanair mai are, însă, de trecut peste un singur hop. De la 1 ianuarie, în Polonia intră în vigoare o lege care le dă puteri sporite salariaţilor în raport cu angajatorii. Între altele, aceştia vor putea să se reunească într-un sindicat mult mai uşor. Asta ar putea reprezenta o speranţă pentru angajaţii Ryanair.