Ruperea CNADNR costă 60 de milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
autostrada3 facebook cnadnr 17 12 2015 1-1

O estimare făcută de angajaţi din interiorul Companiei Naţionale de drumuri susţine că desfacerea acesteia în două societăţi, aşa cum prevede un proiect aprobat de Guvern, ar urma să scoată din buget 60 de milioane de euro. Una dintre noile firme se va ocupa de întreţinerea drumurilor şi autostrăzilor. Cealaltă va avea grijă de viitoarele mari proiecte de investiţii. Angajaţii acesteia din urmă vor fi plătiţi cu salarii aproape duble faţă de cele din CNADNR.

Doar pentru capitalul social al companiei nou înfiinţate, statul va cheltui 12 milioane de euro.

Alin Goga, consilier juridic în CNADNR: „Cum să aruncăm 12 milioane de euro pentru capitalul social al acestei companii şi apoi, pentru susţinerea unei companii cu 400 de oameni, încă 45 de milioane de euro? Faceţi dumneavoastră calcule şi o să vedeţi că ne apropiem de 60 de milioane de euro.”

Compania de Investiţii Rutiere se va ocupa pentru început de cinci proiecte mari, inclusiv centura de sud a Capitalei şi autostrăzile Piteşti-Sibiu şi Târgu Mureş-Ungheni. Toate, în prezent, la stadiul de proiect.

Noua companie va avea o conducere stufoasă: un Consiliu de Administraţie de 9 membri, plus un Consiliu Director, ambele cu mandate de 4 ani. Deasupra tuturor va fi un Consiliu de Supraveghere cu alţi 7 membri, inclusiv un deputat, un senator, un reprezentant al Ministerului Transporturilor şi unul al Administraţiei Prezidenţiale. Ei vor primi indemnizaţii echivalente cu 15% din remuneraţia brută a directorului general.

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor: „Estimăm că numărul de angajaţi al CNIR va fi între 400 şi 600, în funcţie de proiecte. Această creştere va fi eşalonată, se va începe în ianuarie-februarie cu un nucleu operativ. Primul proiect este Piteşti-Sibiu. Dorim prin salarizare să atragem oameni competenţi. Dorim ca oamenii pe care îi formăm să putem să îi păstrăm când capătă experienţă profesională”, spunea ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, la prezentarea viitoareai structuri.

Salariul unui debutant porneşte de la 3.700 de lei brut, iar un director ajunge la 30.500 de lei pe luna. Dublu, aproape, faţa de cât câştiga acum şeful CNADNR.

Alin Goga, consilier juridic în CNADNR: „Pentru 400 de persoane o să cheltuim de sute de ori mai mult decât echivalentul pentru cei 6.000 de salariaţi (ai CNADNR – n.r.), deci sunt nişte salarii generoase.”

Asta în condiţiile în care şi CNADNR are cheltuieli mari cu angajaţii, estimate pentru acest an la 308 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri