Protest al taximetriștilor și transportatorilor, la Guvern. Restricții de circulație

Data actualizării: Data publicării:
protest guvern

Aproximativ 5.000 de taximetrişti şi transportatori sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei. Alţi 30.000 au anunţat că vor ieşi în marile oraşe, nemulţumiţi de platformele digitale de taximetrie, dar şi de Uber. Protestele au loc la o zi după ce primarul general al Capitalei a hotărât ca serviciile de dispecerat să devină obligatorii în Bucureşti.

Protestul din București a început la ora 9:30. De asemenea, sunt programate proteste, în intervalul 9.00-20.00, şi în alte oraşe, precum Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacau, Craiova şi Constanta.

„Chiar dacă primarul general, Gabriela Firea, a luat hotărârea eliminării concurenţei neloiale din Bucureşti, restul ţării suferă în continuare din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, astfel încât protestele vor continua. Miercuri, 13 decembrie, COTAR a renunţat la protestul care deja era anunţat, în contextul funeraliilor regale, dar şi pentru a aştepta ca ministrul Transporturilor, Felix Stroe, să-şi ducă la îndeplinire promisiunea pe care ne-a făcut-o, la întâlnirea la care ne-a convocat înainte de mitingul anunţat”, se arată în comunicatul COTAR citat de News.ro.

Transportatorii au cerut adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să fie eliminată sintagama „în mod repetat” din legea 38/2003.

„Astăzi am aflat, din surse sigure, că mâine (n.r. - miercuri) nu se va discuta ordonanţa pentru modificarea legislativă, astfel încât să fie eliminată pirateria şi să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Domnul ministru Felix Stroe şi-a luat angajamentul ferm ca la şedinţa de Guvern din data de 20 decembrie sa fie promovată Ordonanţa de Urgenţă care să elimine sintagma "în mod repetat" din legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar şi pentru a eradica actvitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane - de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Protestele COTAR erau programate încă din  6 decembrie, când transportatorii au anunţat că au obţinut autorizaţie pentru organizarea unor proteste, în 13 decembrie, în Bucureşti şi în toate marile oraşe din ţară, ei acuzând autorităţile că tolerează pirateria în domeniul transporturilor.

„Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit „uberizare” - fenomen tolerat şi susţinut de guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri. Acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale”, spuneau reprezentanţii COTAR.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre potrivit căruia în Bucureşti îşi vor putea desfăşura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizaţi care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă între 4.500 şi 5.000 de lei

„Cu toţii ne dorim ca cetăţenii din Bucureşti care apelează la taxi să poată merge în condiţii de siguranţă şi confort. Îi respectăm pe bucureşteni şi prin prisma hotărârii pe care o vom lua astăzi. Vom avea un proiect care va modifica şi va aduce îmbunătăţiri: va exista un set de reguli pe care eu le numesc europene care vor trebui respectate. Va fi interzisă refuzarea unei curse sub diferite pretexte şi vor fi sancţiuni. Vor fi interzise bonusurile, şoferii sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă, să nu fumeze în maşină, să nu dea muzica tare, să nu vorbească la telefon, să nu angajeze cu clientul discuţii pe subiecte sensibile care ar putea contraveni porincipiilor clientului. Sunt încă alte elemente care vor duce la securitate şi confort. Toţi taximetriştii vor fi obligaţi să poată oferi posibilitatea să plătească cu cardul şi toţi vor trebui să aibă aplicaţii, pentru ca orice client să poată solicita taximetrul şi online”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB.

Potrivit acestuia, serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi din Bucureşti şi nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizaţi de PMB.

De asemenea, şoferii vor mai fi obligaţi să aibă ţinută adecvată, pantaloni, cămaşă, sacou, să menţină maşina curată, să îi ajute pe clienţi la urcarea şi coborârea din autovehicul, dacă i se solicită şi să nu refuze transportul persoanei cu mobilitate redusă.

În cazul nerespectării obligaţiilor, amenda se ridică la 4.500 – 5.000 de lei.

Primarul general a anunţat la începutul lunii decembrie intenţia de a modifica regulile de desfăşurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie". Aceasta în condiţiile în care, în mai multe rânduri taximetriştii din Bucureşti, dar şi cei din alte oraşe, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de serviciul de transport UBER, la sfârşitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale oraşului, în semn de protest.

Uber a reacţionat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Uber mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.

Restricții de ciruclație

Traficul rutier va fi restricţionat, miercuri, în intervalul 7.00 - 21.00, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Presei Libere, din cauza mitingului de protest organizat în faţa Guvernului de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că începând cu ora 07.00 va fi restricţionat traficul rutier pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central - mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se permanent circulaţia pe ambele sensuri ale străziii Arhitect Ion Mincu.

La nevoie, se va restricţiona traficul şi pe strada Paris şi breteaua care leagă bulevardul Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.

Începând cu ora 07.00, circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului, între bulevarul Aviatorilor şi Caea Victoriei, respectiv bulevardul Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, bulevarul Ion Mihalache, strada Buzeşti şi bulevardul Lascăr Catargiu.

Restricţiile rutiere vor fi în vigoare până la ora 21.00, cel târziu.

Rutele alternative sunt: bulevardul Aviatorilor - bulevardul Beijing - strada Nicolae Caramfil - bulevardul Aerogării - Şoseaua Bucureşti-Ploieşti; bulevarul Ion Mihalache - bulevardul Mareşal Averescu - bulevardul Mărăşti - Piaţa Montreal - Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Până la 5.000 de transportatori vor protesta miercuri, în faţa Guvernului, faţă de pirateria şi concurenţa neloială, a anunţat Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”