Traficul din Cluj s-ar decongestiona prin construirea unui metrou pe traseul Florești - Jucu, dar până atunci va apărea o linie dedicată de transport pe DN 1, în Florești.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a explica joi seara, la emisiunea Știri de Cluj LIVE, că numai un metrou ar rezolva problema traficului pe axa Florești - Cluj-Napoca - Apahida. ”Suntem în situația în care numai o astfel de investiție îi va face pe oameni să lase mașinile și să circule cu adevărat rapid și în siguranță. Noi vom face în termenul stabilit, 6 luni, centura de sud, prin spatele Vivo Cluj, dar acest lucru nu va rezolva foarte mult problema traficului”, a spus Horia Șulea.
Autoritățile nu pot spune, însă, din ce bani s-ar putea finanța un astfel de metrou. ”Dacă ne-ar rămâne măcar 20 de milioane de euro din taxe și impozite, poate am avea o șansă să facem lucruri mai importante pentru comună”, a mai spus edilul șef.
Primarul Emil Boc explica în trecut că un metrou ar costa la Cluj 5 miliarde de euro şi că soluția nu se poate susține financiar.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, îl contrazice pe Emil Boc și susține că un metrou s-ar putea construi în 20 de ani.