Podul de la Agigea nu va fi gata de 1 mai

Data publicării:
pod agigea captura

Podul de la Agigea nu va fi redeschis complet nici de 1 mai, deşi reparaţiile durează de ani de zile. Vor fi deci din nou cozi kilometrice în drumul spre litoral sau spre staţiunile din Bulgaria.

Pe podul vechi de la Agigea, închis total în septembrie anul trecut și redeschis după mai bine de două luni, se circulă cu restricţii, deşi iarna şi la început de primăvară nu e deloc aglomerat în zonă. Adevăratele probleme vor apărea odată cu prima vacanţă la mare din an - de 1 Mai. Mii de turişti vor pleca peste o săptămână spre litoral.

„A avut loc o întâlnire specială Pentru Podul de la Agigea, care, conform avizului pe care l-am eliberat la nivelul Direcției Rutiere, trebuia să fie deschis în perioada 28, 2 mai la patru benzi. Urmare a acestei întâlniri, cei de la drumuri au invocat condițiile meteo nefavorabile”, a spus șeful Direcției Rutiere din IGPR, Florentin Brăcea.

Anunțul făcut de oficialul poliţiei române trezește amintiri neplăcute celor care, anul trecut, și-au pierdut ore din vacanță pe podul care leagă Constanța de stațiunile din sud. Tot cu viteza redusă, cel mult 50 de kilometri pe oră, vor traversa podul şi de acum încolo.

Nici în acest sezon nu vom scăpa de cozile de aici, de pe Podul Agigea. În continuare se va circula pe o singură bandă a fiecărui sens de mers, inclusiv în weekendul prelungit de 1 Mai.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere promiteau că reparaţiile se vor încheia pe 26 aprilie. Până atunci ar fi trebuit să fie scos asfaltul vechi, turnat beton, înlocuită hidroizolaţia, turnat un nou strat de asfalt şi vopsit parapetul.

„Au de făcut o hidroizolație pe o porțiune de 200 de metri. Care sunteți de specialitate, poate înțelegeți că nu se poate face aceasta în condițiile de afară. Când era frumos, lucrau 3-4 oameni pe pod! O să fie deschis la două Benzi pe sens”, a adăugat șeful Direcției Rutiere din IGPR.

Podul de la Agigea a intrat în reparații capitale încă din 2011, timp în care traficul a fost de nenumărate ori restricționat sau chiar întrerupt total. Iniţial, costul lucrăilor era estimat la aproape 5 milioane de euro. Ulterior, a fost nevoie de o sumă de 4 ori mai mare, iar diferența a fost suportată de statul român, cu ajutorul unui împrumut de la BERD.

Pentru evitarea ambuteiajelor, şoferii pot alege varianta ocolitoare prin Portul Constanţa - Drumul Naţional 39.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”