O nouă problemă după ce Guvernul demis a pus pe tavă chinezilor Comarnic-Ploieşti: taxa de autostradă, prea mică

Data actualizării: Data publicării:
autostrada

S-au încheiat negocierile pentru Autostrada Ploieşti - Braşov. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a finalizat săptămâna trecută ultima rundă de discuții pentru construcția în parteneriat public privat a șoselei de mare viteză.

Asocierea dintre cele două firme din China și Turcia urmează să vină cu oferta finală, după care comisia de evaluare va decide dacă atribuie sau nu contractul, estimat la 1,36 de miliarde de euro, scrie potrivit economica.net.

Durata de proiectare şi execuţie a autostrăzii este stabilită la maximum patru ani, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani.

Parteneriatul presupune că statul va contribui cu 25 la sută din costul investiţiei, iar partenerul privat cu restul de 75 la sută, la care se adaugă costurile de întreţinere şi operare.

Taxa de autostradă va fi 6,3 euro pe suta de kilometri

Pentru recuperarea banilor se va introduce o taxă de autostradă de 6,3 euro pe sută de kilometri. Însă sunt puține șanse ca banii strânși din taxa de autostradă să acopere costurile de construcție și operare, așa că statul va trebui să suporte diferența.

Vor fi costuri uriașe, dacă ne uităm la experiența vecinilor nostri. Spre exemplu, Ungaria a făcut autostrăzile M5, partial şi M6 prin parteneriat public privat. Va trebui însă să plătească pentru concesiunea făcută până în 2040, 7% din PIB-ul actual al ţării.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a ajuns la o înțelegere cu asocierea China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm pentru realizarea în regim de parteneriat public-privat (PPP) a autostrăzii Ploiești-Brașov. Autostrada Ploiești-Brașov ar putea fi astfel primul drum de mare viteză care va fi construit în regim de PPP, pentru care șoferii vor plăti taxă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în şedinţa CSAT din luna iulie a aprobat ca proiectul autostrăzii Ploieşti-Braşov să fie declarat obiectiv strategic de interes naţional.

La finele anului trecut, Viorica Dăncilă spunea că termenul realist pentru finalizarea autostrăzii Comarnic- Braşov este anul 2024, dar spera ca şantierul să fie gata mai devreme, în condiţiile în care la începutul lui 2019 urma să fie desemnat constructorul câştigător.

Citiţi şi:

Avertisment în privința autostrăzilor: O soluție „nefericită” pentru Ploieşti - Braşov

Negocieri cu un mare constructor chinez pentru autostrada Ploieşti - Braşov. Experienţele altor state

Asociația Pro Infrastructură: PPP Ploiești – Brașov este „o glumă proastă, pe bani publici”

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri